Limba Romana cea mai veche limba vorbita pe planeta. Limba romana provine din limba sanscrita a dacilor! Primele fiinte umane pe aceasta planeta au fost in (Ardeal) Transilvania!

Ideea principală, subliniată în nişte studii foarte competente ale unor lingvişti autohtoni, dintre care unul face chiar notă aparte, este că limba română reprezintă limba primordială, practic singura limbă din Europa.

Cine să se se gândească la faptul că limba română este limba de origine a tuturor indo-europenilor?

“Concepţiile” universitare, care în realitate sunt adevărate dogme, s-au impus foarte repede şi au format un fel de baraj în faţa informării corecte a publicului. Câţiva “istorici” şi “lingvişti” de carieră au impus o linie de gândire şi cunoaştere care acum este ca o pecete asupra adevărului şi trebuie îndepărtată. Apoi mai este vorba despre superioritatea “afişată” de marile state sau culturi ale Europei, care nici măcar nu iau în consideraţie posibilitatea ca civilizaţia primordială să-şi aibă de fapt sălaşul în spaţiul carpatic, exact pe teritoriul României. Pe lângă faptul că este o problemă de snobism, ea arată şi o anumită teamă ascunsă faţă de consecinţele recunoaşterii unui astfel de lucru.

Gânditi-va ce ar însemna aceasta pentru orgoliul şi “măreţia” unor mari imperii sau tradiţii culturale; cum ar mai explica guvernanţii respectivelor popoare istoria şi “mândria” lor naţională, care nu de puţine ori a stat la baza obţinerii unor mari avantaje economice, de influenţă diplomatică şi chiar teritorială? Pentru aceste popoare, în special, recunoaşterea unui astfel de fapt ar fi un adevărat dezastru, o prăbuşire a “demnităţii” de stat, un fapt inacceptabil. De aceea, în majoritatea cazurilor, dar mai ales a celor “sensibile”, istoria intră pe un făgaş fabricat, fals, pentru a servi interese mult mai mari.

Dacă va uiati în orice dicţionar de limba română, vei vedea că aproape oricărui cuvânt i se găseşte o “influenţă”, o “derivaţie” dintr-o altă limbă, considerată mai veche şi mai autoritară. Această inversiune a valorilor este incredibilă,dar ea dovedeşte în primul rând dogma de care vorbeam şi apoi o analiză superficială a problemei.

Inapoi la originea cuvintelor!

De exemplu, cuvântul “x” se găseşte şi în română, dar şi în germană. Cine a dat cui? E uşor să se spuna că românii sunt proşti şi că tot timpul au luat de la alţii. Asta e chiar modalitatea la care se apelează în dicţionar. Dar uite că a fost descoperit un element foarte important de structură în limba română, care demonstrează contrariul, adică adevărul.

Elementul inseamna că o limbă este caracterizată de două aspecte fundamentale: ea trebuie să aibă o organicitate proprie şi trebuie să aibă, de asemenea, radicali proprii.

Adică limba respectivă îşi explică orice element din resursele ei proprii, fără să facă apel la alte limbi sau influenţe. Iar radicalul este asimilat întotdeauna cu un element de bază, cu ceva primordial de la care s-a pornit şi de la care s-au format familiile de cuvinte. Din ce se cunoaşte până acum, limba română este singura care prezintă aceste caracteristici esenţiale. Asta face să avem o complexitate unică a limbii populare şi, ceea ce este cel mai important, aceasta se bazează pe radicalii ei proprii, adică pe rădăcinile de la care s-a format limba.

Limba franceza saraca in radicali lingvistici!

Prin comparaţie, în multe dintre celelalte limbi moderne – dintre care franceza este un bun exemplu – există o mare sărăcie de termeni proprii care să le exprime ideile, tocmai pentru că limbile respective nu au o bază a lor proprie. Dar bineînţeles că acest lucru este trecut sub tăcere sau pur şi simplu ignorat.

Aceste limbi (ex. franceza) nu au rădăcini de bază, ele nu se găsesc în resursele lor lingvistice. Nu există aceste particule esenţiale de la care a pornit formarea familiilor de cuvinte. Dar în limba română le găsim. De exemplu, radicalul bor, care nu există în altă parte, a generat aproape 500 de cuvinte. La fel şi radicalul ma, care, deşi a generat mai puţine cuvine, este de asemenea foarte important. Nu se cunosc alte cazuri de o importanţă mai mare.

Din radicalii lingvistici se formeaza cuvinte

S-au format chiar familii de cuvinte împărţite pe categorii care ţin de utilităţi imediate, cum ar fi digestia, depozitarea. Metoda cu radicalii permite să se descopere care este limba de bază care a dus la apariţia unui cuvânt într-o limbă sau alta. Aşa s-a văzut că limba română stă la baza tuturor limbilor indo-europene. Asta este într-adevăr o “lovitură”, dar toţi caută să o evite.

Ei vor spune că, poate nu acela e radicalul pentru cuvântul sau familia respectivă de cuvinte. “Poate că l-ai tras tu să devină aşa”. Insa nu au cum să facă asta, pentru că acel radical este chiar rădăcina fundamentală în limba ţărănească. Doar limba ţărănească populară este cea autentică. Radicalul bor are semnificaţia de gaură: bortă, burtă şi aşa mai departe. De exemplu, cuvântul borcan, care implică de asemenea un spaţiu gol, o deschizătură, se zice că vine din limba bulgară.

Limba bulgara alta limba saraca in radicali lingvistici!

Care este familia de cuvinte în limba bulgară, câte cuvinte au ei în familia care derivă din bor? Poate zece. În condiţiilea acestea, practic ele nici nu există faţă de cele aproape 500 care au fost identificate în limba română.

Situaţia este chiar comică: nu doar că acest cuvânt din română – şi am dat doar un exemplu – nu provine din limba bulgară, dar este chiar invers, adică ei l-au luat de la noi, pentru că noi suntem cei care avem sute de derivaţii ale rădăcinii. Ţăranii noştri nu făceau congrese să inventeze cuvintele.

Au pornit de la radicali monosilabici: ma, la, ta, ba şi alţii. Pe măsură ce obiectele de activitate şi lucrurile se adăugau în universul în care trăiau şi activau, ele trebuiau să fie numite şi oamenii de atunci făceau asta în general pe baza a ceea ce deja era cunoscut.

Nu era vorba despre vreo ştiinţă în a inventa sau a compune cuvintele, ci mai mult despre specificul vibratoriu al acelui lucru, pe care oamenii străvechi îl simţeau mult mai clar decât cei din prezent.

Diferenţa de concepţie şi spiritualitate între atunci şi acum este imensă.

Nu exista “dezacord” pentru limba. Asta e doar o inventie pentru a impune dogma autoritara a lingvistilor

Ţăranii vorbesc şi stâlcesc cuvintele cum vor ei, pentru

că în limba română sensul se păstrează. De fapt ei nu stâlcesc cuvintele, pentru că ce vorbesc ei este un grai, nu o limbă. Graiul are un înţeles mai complex decât o limbă vorbită, este mai nuanţat, mai legat de origini. Aşa ceva se explică numai dacă există o organicitate proprie a limbii, numai dacă ea există la modul fundamental prin ea însăşi. La fel şi în ceea ce priveşte topica în frază: în română poţi să întorci cum vrei cuvintele şi să le pui în orice ordine, pentru că până la urmă sensul nu se schimbă. Asta nu se întâlneşte la alte limbi. Doar de când există limba literară a apărut şi conceptul de dezacord.

Interesul ocult de a distruge limba populara (veche)

Trebuia să existe o aşa-zisă limbă “comună” tuturor locuitorilor care alcătuiau un popor, pentru că până atunci, pe suprafaţa ţării respective existau foarte multe dialecte şi oamenii nu se puteau înţelege de la o regiune la alta. Când statele au început să se centralizeze, acest aspect a început să creeze probleme de ordin administrativ, pentru că era dificil să coordonezi şi să te faci înţeles în zeci de dialecte sau idiomuri, adică în limbi de comunicare diferite.

Toate au o origine comuna!

Ele au o origine comună, dar aceasta a fost estompată în timp pentru că dialectele nu sunt organice, nu se explică prin ele însele, ci se bazează întotdeauna pe ceva care a fost iniţial. Din această cauză, în timp, ele se disipează, se îndepărtează de starea originară care a stat la baza formării lor. Nici un dialect nu se explică prin el însuşi, ci toate se explică unele prin altele. La un moment dat aceasta creează probleme, şi atunci au venit şi au realizat într-un mod artificial o limbă aşa-zis literară, pe care au impus-o oficial. Adică puteai să-ţi vorbeşti dialectul, dar trebuia să cunoşti şi limba literară. Este cazul limbii franceze, al limbii germane, al limbii engleze şi aşa mai departe. De multe ori a trebuit ca limba literară să fie impusă aproape cu forţa, pentru că era “limba regelui”, iar cine nu o vorbea, nu era văzut bine.

Au învăţat treptat. Mai întâi a învăţat Curtea Regelui, apoi s-a impus în şcoli, universităţi, în mediile ştiinţifice, şi pe urmă s-a răspândit tot mai mult, la toate nivelurile populaţiei. Francezii îşi au limba nouă doar de două sute şi ceva de ani.

Guvernul greciei dorea sa impuna o limba oficiala. Dar nu poate!

Este celebră încercarea guvernului Greciei de a impune o limbă oficială, diferită de limba populară a grecilor, care se numeşte demotiki. Au încercat să alcătuiască o limbă artificială, katarevoussa, care e un dialect pe care l-au făcut să semene cu greaca veche, pentru a se legitima că sunt urmaşii vechilor greci. Au făcut eforturi uriaşe în bani să-i înveţe pe oameni şi pe copii în şcoli, dar n-au reuşit să impună o altă limbă. Francezii au reuşit, dar la ei procesul a fost diferit. Ei nu au înlocuit un dialect cu un alt dialect, ci au stâlcit limba normandă, ea însăşi un dialect.

Latinizarea dacilor si etnogeneza poporului roman – cea mai mare pacaleala istorica data romanilor. Noi nu sintem urmasii romei!!!

Asta este o chestiune sensibilă pentru mulţi, cu latinizarea noastră. În primul rând, latina este o limbă pentru consemnare în scris, e o limbă cărturărească, artificială, făcută. Dar poporul roman vorbea ceea ce azi se numeşte latina vulgaris, care de fapt era limba românească ţărănească, cea originară, primordială. Localnicii romani nici nu înţelegeau latina aşa cum e cunoscută ea astăzi,adică cea scrisă, pentru că aceasta fusese făcută tocmai pentru a îndepărta nobilii de vulg, pe cei bogaţi de cei săraci.

Latina vulgaris era romana veche!

în realitate ea este limba română străveche. Ei nu pot spune asta, nici măcar nu le trece prin cap, dar până la urmă vei vedea că această idee se va impune. Nu se poate altfel, pentru că este adevărată. Limba europeană comună este limba ţărănească românească. Nu există limbă ţărănească în altă parte; aproape toate familiile de cuvinte din celelalte limbi provin din rădăcinile lingvistice ale limbii române. De aceea se spune că este limba primordială, limba matcă a tuturor limbilor indo-europene.

Iar limbile moderne sunt de fapt surogate ale limbii române

De ce să te străduieşti să faci o limbă oficială, ca în cazul grecilor sau al altora, dacă eşti de sine stătător şi există o origine proprie a limbii?

Grecii actuali nu sunt urmaşii acelor greci din Antichitate, etnic vorbind. Ei nu cunosc greaca veche. E ca şi cum ai vorbi limba latină în Italia; te-ai aştepta să te înţeleagă toţi, pentru că toată lumea ştie că era limba oficială a Imperiului Roman, şi totuşi poporul nu cunoaşte această limbă. Pe când noi, ca români, înţelegem tot. Noi ne putem descurca în toate dialectele romanice; înţelegem şi franceza veche, adică cea de pe la anul 1000, mai bine chiar decât francezii. Lor le trebuie dicţionar pentru aceasta. Şi de altfel, chiar şi în prezent, în anumite regiuni ale Franţei se mai vorbeşte o română primară.

Tot ceea ce s-a petrecut cu invazia culturii occidentale a fost din snobism şi de faţadă. Neşansa poporului român a fost aceea că o seamă de aşa-zişi “intelectuali” au luat hotărârea să adapteze cultura şi limba românească după cea a Franţei. Au încercat această raportare fără să aibă nici o bază, nici o cunoaştere profundă a originilor poporului nostru şi a culturii lui multimilenare, preferând în loc civilizaţia “modernă” a Franţei, în bună parte de imitaţie.

Însuşi faptul că pe teritoriul acestor ţări existau acele fragmentări de limbă în numeroase dialecte, care de multe ori făceau ca oamenii să nu se înţeleagă între ei, este o dovadă că nu aveau o unitate de limbă şi cultură. Nu pot impune ceea ce nu există.

România este singurul spaţiu din Europa în care, pe întreaga lui suprafaţă, locuitorii vorbesc aceeaşi limbă, fără ca ea să fie una ficută în mod artificial. Dintotdeauna. De când se ştie, moldovenii, oltenii şi ardelenii vorbesc aceeaşi limbă. Unde mai întâlneşti tu aşa ceva? La noi nu există dialecte; noi avem accente, dar nu dialecte. Peste tot în altă parte e dezastru în această privinţă: în Germania sunt câteva sute de dialecte; în Italia, câteva mii; în Anglia la fel. Totuşi, e mai bine decât în unele ţări africane; acolo, uneori locuitorii nu se pot înţelege între ei de la o stradă la alta, datorită dialectelor diferite. Asta e realitatea. Dar, revenind, îţi spuneam că aici, pe teritoriul ţării noastre, în spaţiul pur carpatin, întâlnim singura unitate de limbă din Europa. Nicăieri altundeva nu se mai întâlneşteun asemenea caz.

In Antichitate vorbeau peste tot româna!

Mă refer la limba ţărănească, ea fiind cea originară. Sigur că, în procesul de îndepărtare faţă de limba matcă, multe elemente lingvistice s-au alterat treptat, dar chiar şi aşa te puteai înţelege în română aproape pretutindeni. Pe Columna lui Traian se arată cum vin romanii şi stau de vorbă cu dacii, dar nu au niciun traducător, vorbesc liber. Deci aveau o limbă unică în Europa. Ovidiu zicea despre geţi, adică despre strămoşii noştri, că sunt cam prostănaci, pentru că el venea şi vorbea cu ei, iar ei râdeau tot timpul. De fapt, dacii de atunci înţelegeau foarte bine ce zicea el, dar râdeau de graiul lui stâlcit prin raport la limba-mamă pe care o vorbeau ei. Mai apoi se pare că Ovidiu şi-a luat seama şi a scris nişte versuri în “getică”, dar ele nu s-au păstrat.

Columna lui Traian se arată cum vin romanii şi stau de vorbă cu dacii, dar nu au niciun traducător, vorbesc liber.

Asta inseamna ca daca am fi pe timpul dacilor ori pe timpul voievozilor (turcilor) daca am vorbi limba taraneasca ne-am intelege perfect. Dar fără “week-end” şi fără “fastfood”.

Acum nu mai vorbim limba originara ci una impusa!

Sigur că în decursul timpului unele construcţii lingvistice s-au modificat, dar o limbă nu trebuie judecată după aceste forme, ci după rădăcinile sale, care dau sens cuvintelor. Acestea nu se alterează. Or, tocmai aceasta e trăsătura distinctivă a limbii române: ea a rămas cu propriile ei resurse din care au apărut familiile de cuvinte, dar ceva din aceste cuvinte, rădăcina sau radicalul lor, după cum ţi-am spus, a rămas nealterat, şi tocmai asta face ca tu să te poţi înţelege cu alţii şi peste milenii, în orice altă parte a continentului.

Multi “academicieni” vor zice: “aceste rădăcini pot fi marcate de transformări lingvistice, până când ar deveni foarte greu recunoscute sau chiar deloc.”

Aceasta nu s-a întâmplat cu limba română. Nu numai că rezistă de mii de ani în forma ei originară aproape neschimbată, dar chiar şi micile modificări inerente unei traversări de-a lungul mileniilor sunt atât de mici şi s-au petrecut atât de greu, încât practic sunt nesemnificative. De pildă, unele consoane mai tari s-au transformat în unele mai moi.

De ce?

Pentru că ţăranii români, adevăraţii purtători ai limbii originare, au tendinţa în timp să stâlcească unele cuvinte, înmuindu-le consoanele. De exemplu, s-ul e un efort în plus; e mai uşor de pronunţat ş decât s. Apoi, de ce b-ul devine v? Din aceeaşi cauză, că este mai uşor de pronunţat, este mai moale. Dacă mergi la ţară, ai să auzi destul de des: să aive, în loc de să aibă. La fel, blahi – aşa cum erau cunoscuţi iniţial în Evul Mediu timpuriu – au devenit mai târziu vlahi, adică locuitorii din sudul ţării noastre. Mai sunt apoi cunoscutele inversiuni de litere, mai ales de la începutul cuvintelor. Dar toate acestea nu înseamnă deloc modificări bazice, ci mai mult de formă exterioară. La fel şi unele moduri de exprimare.

Toate au o natură superficială, ele nu reuşesc să atingă fondul limbii, rădăcina ei. E ca şi cum de-a lungul timpului tu îţi vopseşti casa în culori diferite, mai adaugi poate o arcadă, mai dărâmi un şopron, dat clădirea în sine rămâne pe fundaţia ei iniţială. O vei recunoaşte indiferent de culoarea pe care o are sau de micile modificări exterioare.

Modificari ale verbelor pentru a apropia limba romana de latina!

Sunt forme introduse pentru a servi mai uşor intereselor politice de moment. De pildă, comuniştii au scos sunt şi au impus sînt, pentru că la vremea aceea trebuia să semene mai mult cu limba slavă. Dar în Ardeal şi în Moldova se spune îs, care e forma prescurtată de la sînt. Cei din sudul ţării, şi aici mă refer la unii orăşeni, spun din snobism sunt, ca să arate că ei pronunţă corect. De fapt, este un nonsens, deoarece nu vei spune niciodată us, ca să prescurtezi sunt, pentru că nu vei înţelege despre ce este vorba.

Dar în schimb înţelegi îs, care este prescurtarea de la sînt. Din păcate, vezi că se depune un anumit efort – e drept, lipsit de substanţă – pentru a ne schimba propria limbă, care este originea celorlalte limbi vorbite, când de fapt acestea sunt cele care ar trebui să se modifice pentru a fi apropiate de ea. Eforturi în acest sens au făcut şi toţi ceilalţi care au trecut peste noi si nu au reusit nimic.

Peste ţara asta au trecut zeci de popoare barbare, care ne-au cotropit în diferite faze ale istoriei noastre; fiecare a venit cu limba şi cultura lui, mai mult sau mai puţin rudimentare. Totuşi,

aşa cum recunosc chiar şi anumiţi autori străini care ne erau ostili, aceste popoare au dispărut mai apoi până la unul fără să lase nimic din limba şi cultura lor. Limba română sau limba valahă, cum era cunoscută – nu a împrumutat cuvinte de la ei, deşi a fost mereu în contact cu limbile acestor popoare. De exemplu, nu există nici măcar un singur cuvânt unguresc care să fie comun în limba română. În 800 de ani de ocupaţie a imperiului austro-ungar, nu s-a reuşit să se impună absolut nimic din limba maghiară în limba noastră. În al Doilea Război Mondial, asta i-a întărâtat pe soldaţii unguri, pentru că ei vorbeau ungureşte, dar românii nu ştiau să le răspundă.

Adică ştiau câte ceva, dar nu au reuşit niciodată să-i facă să vorbească ungureşte, să adopte limba lor, chiar dacă au rămas atâta timp sub ocupaţie. Şi era deja 1940; în aceste condiţii, despre ce romanizare a dacilor crezi că putea fi vorba în doar 160 de ani, aşa cum spune istoria? Austro-ungarii s-au chinuit vreme de 800 de ani şi nu au reuşit nimic.

Ideea e că nişte oameni fără şcoală, aduşi să fie soldaţi, nu au cum să-i facă pe ţăranii români să-şi schimbe limba, am remarcat eu. Fără dicţionare, fără şcolarizare, fără nimic, cum să-i determine să renunţe la limba lor?

chiar dacă ar fi avut cum, iată că se dovedeşte că nu au reuşit.

Şi asta arată că nu au o organicitate proprie a limbii, pe când româna are. Din această cauză, ţăranul român nu a simţit niciodată nevoia, şi nici acum nu o simte, să-şi schimbe limba, deoarece el are toate bazele şi resursele în ea; nu are nevoie să împrumute nimic de la altă limbă pentru a se exprima, deoarece el are deja totul în propriul lui lexicon. Atunci când eşti sătul, oricât de mult şi savuros ţi s-ar mai oferi de mâncare, nu mai vrei, pentru că nu ai de ce. Într-adevăr, limba noastră nu s-a schimbat, nici sub romani şi nici mai târziu, sub altă ocupaţie. Se poate veni cu argumentul: “noi nu eram aici, deci nu aveau ce să schimbe.”

Pe cine au cucerit romanii?

Cronicile de limbă latină îi numesc daci; cronicile de limbă greacă îi numesc geti, de la ge, care înseamnă pământ, adică “cei din pământ”. Asta înseamnă de fapt tăran: om al pământului, pământean, adică get. Cum se spune: get-beget, adică get adevărat. Beget este o întărire. Când noi folosim această expresie, nici nu ne mai ducem cu gândul la geţi; este doar expresia “get-beget”, adică adevărat, bătut pe muchie.

S-ar putea spune că aceşti geţi au dispărut şi noi suntem alţii(o ipoteza cunoscută).

Nu se poate, pentru că limba a rămas aceeaşi, în structura ei originară, ţărănească. Există deci această continuitate formidabilă a limbii, care s-a transmis peste milenii. Chiar dacă romanii au încercat poate să impună latina, deşi mă îndoiesc, au întâmpinat în mod evident opoziţie. Însă nu asta îi interesa pe ei. Erau foarte mulţumiţi să le confişte grâu, să le ia aurul şi să plece. Nu se punea problema de mai mult decât atât, pentru că altfel ar fi lăsat urme adânci în cultura şi tradiţia noastră. Şi ele nu sunt. De altfel, romanii nu au făcut nici un efort similar de cultivare a limbii lor în nici o regiune pe care au cucerit-o. Veneau, puneau cetăţile şi spuneau: “daţi banii!” În prima fază îi omorau, în a doua îi jefuiau, iar în a treia se instalau. Sigur, viziunea poate să pară cam dură, dar în esenţă tot un proces de cucerire rămâne, iar asta implică războaie, violenţe, impuneri, jefuiri.

Nu poţi să cucereşti lumea şi în acelaşi timp să spui că ai fost invitat de bună voie să o faci, primind toate onorurile şi bogăţiile. Deci nu au avut cum să schimbe limba dacilor şi asta era valabil în teritoriul ocupat, adică în a şaptea parte din Dacia, nu în a treia parte, aşa după cum se obişnuieşte să se afirme, pentru a da o mai mare greutate argumentelor. Cum să schimbe atunci limba dacilor liberi, din celelalte şase părţi ale teritoriului?

Acestia vorbeau limba română!

Doar erau pe acelaşi teritoriu. Aşa-zisa limbă dacă sau getă era chiar limba română. Erau români de când e lumea, cum se spune. Ţăranii aşa zic: limba noastră românească.În cronici, însă, se spune că vorbeau limba roman. În latină şi greacă nu se poate transcrie î, â, ş, ţ, ă şi atunci au scris roman. Poate că erau împărţiţi totuşi în comunităţi şi, regional, îşi spuneau olteni, vâlceni sau altfel. Dar limba pe care o vorbeau era aceeaşi, pentru că, în ansamblul lor, în spaţiul carpatic erau percepuţi ca un tot, ca un singur popor: daci sau geţi. Pentru că dac, get sau român e acelaşi lucru. Românii s-au considerat întotdeauna de acelaşi neam, de aceeaşi “mamă”,indiferent că şi-au spus daci sau geţi în vechime, ori ardeleni şi moldoveni în vremurile mai recente.

Romanizarea este cea mai mare pacaleala data romanilor de catre “academicieni”!

Romanizarea este imposibilă. Limba română nu este o limbă neo-latină. De altfel, nici nu aveau ce să schimbe, pentru că la nivelul poporului romanii vorbeau aceeaşi limbă, adică româna. Iar dacă îţi spun lucrurile astea, să ştii că nu le scot de la mine, pentru că există deja foarte multe studii şi referinţe în această privinţă, care atestă adevărul. Doar că se manifestă în continuare o puternică opoziţie datorată prejudecăţilor şi mai ales intereselor politice, care face ca toate aceste informaţii esenţiale pentru identitatea noastră de popor român, să nu fie cunoscute publicului larg, în special pentru a nu “deranja” un stat sau altul. Şi mai sunt şi altfel de interese, dar nu e cazul să dezvoltăm acum.

Problema este că o astfel de atitudine uşurează foarte mult intenţiile distructive ale unor organisme internaţionale. Şi mi se pare că, pentru a face loc cât mai bine acestor intenţii malefice în ceea ce priveşte ţara noastră, au influenţat adevărul istoric şi concepţia despre originea poporului nostru, pentru că e mult mai uşor să ataci o bază şubredă, pe care ei au vrut să o impună, decât un fundament etnic solid, unitar şi continuu de-a lungul istoriei.

astfel s-a introdus ideea cu formarea poporului român. Înainte nu era poporul român, după cum afirmă ei, “oamenii de bine”, experţii pe care lumea îi ascultă. Aceştia ne spun că poporul român s-a format în urma unirii dacilor cu romanii. Istoria din şcoli nici nu pomeneşte că noi am fi fost geţi, ci spune doar în treacăt că ei au trecut pe aici.

Şi unirea dintre daci şi romani a dus la apariţia românilor. E ca în bancul acela, că toţi se trag din Adam şi Eva, numai noi, românii, ne tragem din Decebal şi Traian.

în principal este interesul puterilor străine de a pune mâna pe un teritoriu sau altul. Pentru că, dacă nu poţi să dovedeşti că înainte de a veni ei pe acest teritoriu, tu erai deja aici, atunci înseamnă că ai venit mai târziu şi acum trebuie să pleci sau să te supui. Adică pretenţii teritoriale, cu tot ce implică asta. Dar se ştia că lucrurile erau cu totul altfel şi că românii sunt singurul popor din Eurasia, care subzistă în aceeaşi matcă de mii de ani. Şi atunci a început “fabricarea” poveştii cu formarea poporului şi cu romanizarea, în mare parte bazată pe ignoranţa sau superficialitatea unor cronicari sau chiar istorici de renume.

Dar, atenţie, în acest proces manipulator s-au ales numai acei cronicari, scriitori, istorici şi lingvişti care aveau o anumită greutate ca renume şi care susţineau aceste idei false şi contrafăcute. Primii dintre ei au urmat în mod conştient acest plan prestabilit; cei care au venit după aceea erau deja prostiţi de dovezi parţiale, de multe ori neconcludente sau chiar false, de dogme şi prejudecăţi. Presiunile de diferite tipuri au jucat şi ele un rol important. Apoi, în timpurile moderne s-au adăugat frica, slugărnicia, laşitatea şi teama de a nu-şi pierde postul retribuit.

Ceea ce mă miră este că replica celorlalţi care ştiau adevărul, nu a venit pe măsură!

Interesele au lucrat pe două fronturi: pe de o parte au infuzat această idee penibilă cu formarea limbii şi a poporului român, iar pe de altă parte au avut grijă să stopeze şi chiar să elimine orice studii, dovezi sau încercări de a demonstra acest fals. Sunt persoane de altă naţie decât cea română în istorie, care au ars vagoane întregi de documente şi atestări istorice de o inestimabilă valoare pentru ţara noastră. S-a impus deci treptat un fel de teroare în domeniu, o politică de genul “faceţi aşa cum vă spunem noi, dacă vreţi să vă fie bine”. Şi, din păcate, mulţi au cedat.

Practic, ni s-a impus ideea că abia în urmă cu aproape 2000 de ani ne-am “format” şi mulţi o iau de bună.

Etnogeneza e imposibila!!!!!!

E imposibilă etnogeneza între secolul III şi secolul VIII după Hristos: aşa după cum ne spun istoricii. Nu există aşa ceva. Fiecare cotropitor sau regim a venit cu varianta lui. Despre romani se spune că ne-au romanizat şi ne-au dat latina. Stalin a fost pe aici şi s-a spus că slavii au jucat cel mai mare rol în formarea poporului român pentru că limba română are cuvinte slave. Austro-ungarii au spus că noi am venit din sudul Dunării şi că, de fapt, am avut vatră comună cu albanezii.

Aici se află şubrezenia şi lipsa de bun simţ a unor astfel de idei, care încearcă să se impună. În realitate, ele nu au nici o susţinere, decât cel mult una ridicolă. În sprijinul ideii cu venirea românilor din sudul Dunării, de la albanezi, s-a argumentat că există câteva cuvinte în limba albaneză care seamănă cu cuvintele din română, deci concluzia e că de acolo venim, că nu avem cum să fim de aici pentru că de fapt am venit din sud.

Despre câte cuvinte este vorba?

Cam 20-30 de cuvinte. Problema cu aceste cuvinte este că ele nu înseamnă acelaşi lucru în ambele limbi; asta este una dintre inconsistenţele teoriei lor. Justificările şi “dovezile” prezentate sunt simple potriveli şi amatorisme, care de multe ori frizează absurdul şi chiar prostia. De exemplu, istoricii şi lingviştii unguri afirmă că, de frica năvălirii popoarelor barbare, populaţia dacă din spaţiul carpatic a fugit cu mic cu mare în sudul Dunării, părăsindu-şi ţara. Şi că a rămas acolo o vreme, cam 1000 de ani, “împrumutând” 20 de cuvinte de la albanezi. În felul acesta reiese că ungurii au fost, de fapt, primii locuitori ai Ardealului, iar noi ne-am întors mai târziu, când ei erau deja aici.

Sunt “studii” şi “idei” pur propagandistice, fabricate la comandă, pentru a putea justifica anumite pretenţii şi drepturi care, în realitate, nu au nici un fundament.

Ce om normal la cap ar susţine că noi am plecat în bloc din ţară, când se ştie că teritoriul nostru a fost cel mai des lovit şi pustiit de popoarele barbarilor?

Unii au putut să susţină asta. Populaţia se refugia mult mai uşor din calea năvălitorilor în codrii şi pădurile seculare ale Ardealului şi munţilor noştri, decât să

părăsească în totalitate ţara, aşa cum s-a sugerat, către o zonă care nu numai că nu îi oferea mai multă siguranţă, dar era şi lipsită de condiţiile necesare traiului. Adică au plecat mai multe milioane de oameni dintr-un teritoriu vast, care oferea o configuraţie naturală unică în Europa şi Asia, de resurse şi condiţii de viaţă, golind astfel ţara de populaţie, pentru a se înghesui într-un spaţiu foarte mic şi sărac la sud de Dunăre. Nu numai că nu există nici o dovadă istorică sau de altă natură în acest sens, dar ideea în sine este o mostră de imbecilitate intelectuală, dacă pot să mă exprim aşa. Gândeşte-te: spaţiul nostru carpatin era cunoscut pentru pădurile lui seculare şi de nepătruns. Nimeni nu se aventura acolo, pentru că era o zonă necunoscută şi periculoasă.

După căderea Imperiului Roman, hunii au jefuit multe teritorii în Germania, în Franţa şi chiar mai la sud, în Italia, adică la sute de kilometri distanţă, dar nu s-au încumetat să vină câteva zeci de kilometri până în Ardeal, datorită acestor păduri înfricoşătoare.

Aşa că a trebuit să inventeze ceva pentru a spune că ei au fost aici primii şi au scos aberaţia cu transferul populaţiei din spaţiul carpatic, la sud de Dunăre. Pentru aceasta, singura lor “dovadă”

este că noi ne-am întors de acolo, chipurile, cu 20 de cuvinte albaneze în lexicul nostru şi că nu am fi putut să le avem dacă nu am fi trăit la sud de Dunăre împreună cu albanezii. Afirmaţiile sunt cu adevărat penibile. Pe lângă motivele pe care le-am spus mai înainte, există altele la fel de puternice. În primul rând, gândeşte-te că depopularea acestui teritoriu ar fi însemnat lipsirea de resursele de sare a întregii Europe, care era alimentată de aici, printr-un proces complex de efort uman. Nu există zăcăminte de sare la suprafaţă în altă parte. Fără sare, nici un popor nu se poate susţine.

Importanta sarii

Fără oameni care să exploateze imensele resurse de sare pe care ţara noastră le avea şi încă le mai are, cum s-ar mai fi putut asigura viaţa şi activitatea oamenilor din celelalte părţi ale Europei şi chiar Asiei? Prin compoziţia ei specifică, sarea este esenţială în traiul omului.

Romanii au fost dintotdeauna in Ardeal. Ungurii nu au fost niciodata primii in Ardeal. Iata dovezile!

Fără continuitatea românilor în Ardeal şi în spaţiul carpatic, nimic în jur, în zona pericarpatică în care sunt cuprinse celelalte ţări, nu ar fi putut supravieţui. Iar ei spun că noi am golit repede ţara, fugind în sudul Dunării, într-o zonă unde ne-am fi stins,

fără doar şi poate, pentru că acolo nu existau condiţii bune de trai. Am plecat deci de la cele mai uşoare şi mai bune condiţii de viaţă care există pe două continente, pentru a ne refugia de frica barbarilor într-o zonă care nu are aproape nimic. În cazurile nenumăratelor invazii la care am fost supuşi, am spus cum se acţiona: o parte din populaţie lupta împotriva năvălitorilor, iar restul se retrăgea în munţi, în codrii deşi. Nici un cotropitor nu s-a aventurat acolo.

Dar mai sunt şi alte inconsistenţe istorice susţinute totuşi de istoricii unguri. Ei spun în mod repetat că ne-au cucerit, dar dacă populaţia românească era deja la sud de Dunăre, aşa cum tot ei afirmă, iar ţara era fără oameni, atunci pe cine au cucerit ei în Transilvania? Dar chiar şi dacă ar fi fost aşa, tot nu există vreun document sau referire la o cucerire maghiară a acestui teritoriu sau a populaţiei sale.

Astfel că s-a venit cu “găselniţa” cuvintelor de origine albaneză, care de fapt sunt de origine română, deoarece, pornind de la rădăcinile româneşti, ele pot fi regăsite aproape în toate limbile indo-europene, ceea ce nu este deloc valabil în·ceea ce priveşte provenienţa lor albaneză. Problema aici este că au fost emise nenumărate păreri şi opinii, dar nu s-a făcut

nici măcar un singur studiu riguros care să demonstreze vreuna dintre ele. După cum ţi-am spus, aici funcţionează aceeaşi “metodă” de manipulare informaţională: câteva somităţi în lingvistică emit o inepţie, fără nici o dovadă sau cu o justificare superficială şi eronată, după care ceilalţi vin şi ţes “scenarii” care mai de care mai fanteziste. În felul acesta se asigură un “fond” istoriografic şi lingvistic, care este apoi invocat cu drept deplin, ca o dovadă clară…

Cuvintele albaneze sint de fapt romanesti!

Pentru că au provenit din română, unele se aseamănă. Dar multe nu au acelaşi înţeles; de pildă, baltă. La noi are înţelesul de întindere de apă dulce; la ei este balte şi înseamnă noroi. Sau grapă, care e unealta cunoscută la noi; la ei este grep, care înseamnă undiţă. Sau, aşa cum observa cu ironie fină unul din marii noştri lingvişti contemporani, poate că înseamnă şi fructul din categoria citricelor.

Nu au făcut nici o cercetare etimologică de sens sau de structură a cuvintelor, nu au făcut nimic, a continuat el să explice. În schimb, au răspândit concluzii aiurite, care sfidează

orice urmă de inteligenţă. Există multe alte surse şi cercetări care atestă contrariul celor susţinute de adepţii “teoriei româno-albaneze”, surse care arată cu claritate originea unor întregi familii de cuvinte din limbile indo-europene care se raportează la radicalii româneşti, din care ele provin. De exemplu, cuvântul gard; îl vei găsi în aproape toate limbile europene, atât cele din Antichitate, cât şi cele moderne. Însă el este românesc, autohton; este originea pentru toate celelalte cuvinte din familia lui, ceea ce rezultă imediat după ce e studiată structura lui în celelalte idiomuri. Numai “lingviştii” unguri, cei străini şi din păcate unii de pe la noi susţin că el provine din albaneză, care este garth. Fără să prezinte însă nicio dovadă.

Am făcut atunci observaţia că astfel de “idei” de provenienţă străină subminează practic trecutul şi istoria reală a poporului şi a limbii noastre. Este un fapt, desigur, şi el nu poate fi negat.

Fiecare dintre aceste “teorii”, două-trei să zicem, care de fapt sunt regimuri politice, a atribuit o altă origine poporului român.

Dar nimeni nu a zis vreodată că suntem de aici, pentru că străinilor nu le convine asta. Dacă ar recunoaşte aşa ceva, ar atesta imediat continuitatea poporului şi a limbii noastre şi ar dispărea orice posibilitate normală de pretenţii sau presiuni etnice. Ar rămâne doar varianta invaziei armate, care în contextul actual este foarte dificil de realizat, pentru că sunt cu totul alte realităţi economice, militare şi geopolitice pentru a putea acţiona la fel ca în trecut.

Nu poţi să vii totuşi să-i mături pe români, chiar dacă îţi doreşti mult aceasta, spunând pur şi simplu că Ardealul e al ungurilor, Muntenia e a bulgarilor, Moldova a ruşilor şi gata, nu există români. Ei nu pot spune că românii nu au fost aici; că sunt nişte venetici. Aceasta ar fi o atitudine în genul arabilor, care, după ce purtau o luptă şi câştigau, de obicei arau oraşele. Asta s-a petrecut totuşi până la Mahomed, după aceea n-au mai făcut aşa. Dar, esenţial vorbind, ei aveau aceeaşi atitudine, de a şterge cu totul un neam de pe suprafaţa pământului.

În vechime nu existau ţări. Cât anume se întindea Dacia, spre exemplu? Nimeni nu ştie cu exactitate, pentru că nu exista, propriu-zis, nici o Dacie. Ţările s-au creat la un moment dat, dar în timpurile foarte de demult ele nu existau. La drept vorbind, o ţară este o delimitare artificială pe o anumită perioadă de timp. De altfel, sensul etimologic al cuvântului ţară, ţarină, este acela de pământ. Adică ţinut, zonă, spaţiu de locuit. Aşa putem vorbi chiar şi azi de Ţara Bârsei sau de altele, chiar pe cuprinsul teritoriului României.

Şi cum le delimitau?

Nici pe departe. N-aveau nici garduri; ei ştiau doar că asta e grădina lui ăla, asta e a celuilalt…

Românii din vechime n-aveau garduri; mai ales din cele înalte, să nu se vadă ce şi cum fac prin curte, aşa cum obişnuiau să se ferească alte neamuri. Nu erau ţări, dar erau popoare, iar poporul român are continuitate în spaţiul carpato-dunărean. Sunt deja nenumărate surse care o atestă, precum şi documente. Totul este să existe voinţa de a se recunoaşte acest lucru şi a se continua cercetările.

Am vrut să punctez că noi avem aici o tradiţie complexă şi bogată, care e clar că vine dintr-un trecut foarte îndepărtat. Natura folclorului şi a tradiţiilor româneşti este imemorială. Dacă întrebi un ţăran: “De unde ştii asta?”, o să-ţi răspundă: “Aşa am pomenit!” sau “Aşa e din moşi-strămoşi.”Aşa se spune, nu există motivaţie. Am pomenit, în sensul că i s-a spus din familie, i-a transmis cineva oral acea informaţie şi a ajuns până astăzi, din timpuri imemoriale. Într-o formă sau alta s-a transmis şi în alte părţi. La urma urmelor, vorbeau aceeaşi limbă.

“Cum e posibil ca nimeni să nu fi menţionat ceva despre această răspândirea limbii sau tradiţiei noastre?”

Nu este aşa. Vorbesc chiar foarte mulţi, dar istoricii români sunt în marea lor majoritate superficiali şi nu au pregătirea necesară; ei nu se duc la surse, nu citesc sursele greceşti şi latineşti.

În condiţiile acestea apar de multe ori confuzii de nume, se atribuie etnii false şi se trag concluzii eronate. De exemplu, se vorbeşte de daci, de geti, dar se pomeneşte şi de goţi, care de multe ori este considerat a fi un popor separat. De fapt, au fost identificate nu mai puţin de 36 de surse individuale, care demonstrează faptul că goţii şi geţii sunt acelaşi popor. Acesta este un exemplu al felului în care cercetarea riguroasă poate să clarifice aspecte importante din istorie.

Goţii, geţii şi dacii unul si acelasi popor!

Identificarea este deja făcută. Dar oricum, nu avem nevoie de surse, pentru că noi avem continuitatea de care îţi spuneam. Adică poporul de la ţară are aceleaşi obiceiuri, de când lumea. Sunt obiceiuri agrare, ancestrale, pe care le-a păstrat neschimbate.

El nu s-a dus din matca lui, n-a plecat din sat, nu s-a răspândit în alte regiuni. Fundamental, a rămas pe acelaşi teritoriu de mii şi mii de ani. Seamănă a comunitate rurală în cel mai adevărat sens al cuvântului.

Numai o civilizaţie agrară, cu puternice accente rurale; are şanse de continuitate.

Dezvoltările urbanistice de mai târziu sunt perisabile, nici nu se poate vorbi despre o civilizaţie la acest nivel. Ea vine şi pleacă, pentru

că este într-o continuă transformare, dată chiar de specificul ei de dezvoltare tehnologică, de viaţă de consum, de competiţie. O comunitate agrară însă este cu totul altceva. Ea este legată de pământ, pe care îl identifică cu matca ei. De aceea ne şi numeam geti, adică oameni ai pământului, acesta având un sens chiar mai subtil, cel al continuităţii, al unei vechimi foarte mari. Chiar şi numai acest argument ar fi de ajuns pentru a rezolva problema originii noastre pe acest teritoriu. Până pe la 1900, în general omul nu pleca din localitatea lui, din satul lui, pentru că nu avea de ce. Abia auzise de Bucureşti. Ţăranii români nu plecau. Totul se transmitea pe cale orală de la părinţi. Cam până atunci, în satele româneşti domnea o stare de lucruri arhaică şi chiar şi acum mai există unele aşezări rurale de acest fel, mai ales în munţii noştri. Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna.

La un moment dat în vechime au început să plece, dar această plecare nu a fost o migraţie propriu-zisă a poporului, ca în cazul triburilor barbare, ci pur şi simplu o plecare a unei părţi din populatie, de la vatra originară către alte regiuni.

Ceva în genul zborului albinelor de la stup spre alte zone în căutarea polenului de flori.

Unele se întorc, altele nu. Dar, în orice caz, stupul cu un anumit număr de albine rămâne unde a fost. Sper că este un bun exemplu ca să înţelegi fenomenul care s-a petrecut afunci. Oamenii au început să se răspândească pe diferite direcţi de la sursă, care se află chiar în acest spaţiu carpatic. Chiar există termenul de roire a populaţiei, în sensul exemplului pe care ţi l-am dat. Albinele roiesc şi ele, fie în jurul stupului, fie mai departe de acesta.

De ce au plecat?

Nu aveau motive să facă asta, însă când se petrece un astfel de fenomen, el este motivat în principal de două lucruri: fie că spaţiul de locuire a devenit prea strâmt pentru populaţia care a crescut, din care cauză apar probleme cu hrana; sau pentru că vor să facă ceva anume. Acest al doilea caz este propriu numai popoarelor foarte avansate spiritual, cum a fost poporul nostru. Au vrut să mute centrul spiritual care exista aici, mai la est, însă această ipoteză nu prea îşi găseşte mulţi susţinători.

De ce să migreze tocmai spre est?

Este vorba despre, un sens ezoteric, care este asociat şi cu direcţia cardinală. Unul dintre marii ezoterişti spunea că, în timpurile ancestrale, acest teritoriu era numit Ţara Neagră, pentru că era ţara în care era adorat Cronos, iar culoarea simbolică a timpului este negrul.

Zeul Cronos al Geto-Dacilor, Stapan al timpului dar si mitologicul Moş Crăciun!

Radicalul kr este întotdeauna legat de timp şi stă la baza cuvântului Cronos, care era zeitatea tutelară a timpului, Saturn de mai târziu. Dificultatea a fost că acest radical era legat de io, care este forma arhaică originară a limbii noastre pentru “eu”. Ţăranul român autentic nu spune nici acum “eu”, ci io. Dar “evoluţia” limbii, ghidată de anumite minţi academice, a impus treptat eu, pentru că seamănă mai mult cu latina.

Deci avem Cronos şi Io si legătura nu putea fi decât cea firească: Io eu, care sunt Cronos. Sau la fel de bine Cronos sunt Io eu.

O semnificare profund spirituală

Cel care a însemnat acolo afirmă astfel că el este însuşi Cronos, care era adorat ca Stăpân al Timpului. Te poţi gândi la o fiinţă omenească precum te gândeşti la timp? Cronos sau Timpul era considerat foarte bătrân, pentru că timpul însuşi este asimilat unei existenţe ancestrale; el este atât de vechi, încât nici nu s-a născut. Trebuie deci să fie o redare metaforică, cu un profund simbolism spiritual. Cel mai probabil, cel care a făcut însemnarea era un sacerdot, o fiinţă umană ajunsă la desăvârşirea spirituală. Din perspectiva asta, ar putea exista un sens. Dar apoi urmează ceva de neînţeles: sal-moş. Aici a fost singurul punct în care traducătorii au oscilat, pentru că sal a ridicat probleme. Ai noştri au indicat spre zăul în loc de sal şi tind să le dau dreptate. Cronos, care era zeitatea tutelară arhaică a românilor, era numit zăul-moş.

Moş apare în inscripţie, corelat de asemenea cu ceva foarte bătrân şi înţelept. Mai mult, rădăcina kr ne trimite la un alt element foarte important din tradiţia strămoşilor noştri, care prezintă un simbolism şi o cronologie complexă: Crăciun, de asemenea cunoscut ca Moş Crăciun. Sensul profund al lui Moş Crăciun, zeitatea pe care o reprezintă, precum şi sărbătoarea care îi

este asociată, şi-au erodat foarte mult percepţia corectă în minţile oamenilor, astfel încât aceştia sunt acum foarte confuzi, fără să aibă o imagine clară a ceea ce reprezintă Crăciun sau, dacă totuşi aceasta există, ea este foarte superficială.

În vremurile de demult, Crăciunul era o sărbătoare prin excelenţă a timpului şi avea loc la solstiţiul de iarnă, marcând încheierea anului vechi şi începerea anului nou; de acolo vin şi urările de “La anul şi la mulţi ani!” sau “Şi la anul de venim, sănătoşi să vă găsim!” A apărut apoi şi asocierea cu sărbătoarea creştină, care a complicat şi mai mult lucrurile.

Omul de rând preferă să-şi făurească o imagine destul de simplă despre Moş Crăciun, ceva legat de hazliu, prosper şi vesel. Este doar un sens exterior.

În concluzie, inscripţia spune că acela era locul sfânt în care Cronos – Moş Crăciun, adică zeul timpului – era viu, prezent şi unea lumile. Această ultimă parte ne arată că acel loc era considerat ca reprezentând chiar originea timpului. Îţi spuneam că faptul în sine este tulburător, deoarece se corelează cu ideea că aici, chiar în acest spaţiu carpatic, este considerat a fi leagănul civilizaţiilor şi neamurilor care există acum şi că tot de aici a izvorât limba primordială,

care este româna, singura limbă naturală din Europa, cum spunea unul dintre cei mai mari lingvişti contemporani. De fapt, ea este ceea ce savanţii caută şi se fac că nu găsesc: limba indo-europeană comună tuturor popoarelor care formează civilizaţia modernă.

Descoperirea din Masivul Sureanul – un munte plin cu aur pur unic pe planeta

Era un câmp spiritual extrciordinar pe acest teritoriu, dar dovezile în acest sens au fost până acum doar indirecte.

Însă descoperirea fenomenală din Masivul Şureanu ne arată şi dimensiunea efectivă a acestui adevăr. Vei vedea puţin mai încolo, este colosal. Se ştie că, din punct de vedere ezoteric, zăcămintele masive de aur marchează întotdeauna o zonă în care spiritualitatea oamenilor a atins culmi foarte înalte. Dar aici nu mai este vorba despre zăcăminte sub forma minereurilor de aur, oricât de bogate ar fi acele pepite. Este vorba despre un adevărat munte de aur sau cel puţin o bună parte din el.

Aurul si spiritualitatea!

Există o legătură între toate lucrurile şi mai ales între cele ce se atrag cu predominanţă. Aurul este un metal nobil, foarte pur. Nu degeaba a suscitat şi suscită un asemenea interes pentru oameni, care îi simt şi îi recunosc vibraţia elevată, fie numai şi în mod inconştient. Din păcate se raportează la el ca la un mijloc de a obţine venituri.

Metalele nobile şi pietrele preţioase sunt substanţe care vehiculează certe influenţe şi energii oculte. Valoarea lor de “piaţă” este doar forma profană de a recunoaşte aceasta. De ce nu tratezi în acelaşi fel staniul sau fierul? Pentru că nu se ridică la acelaşi nivel de vibraţie elevată. Dintre toate, aurul este considerat cel mai bun concentrator de energie subtilă spirituală. Chiar şi culoarea lui galbenă este în acord cu aceasta, ceea ce arată că acolo unde se găsesc zăcăminte bogate sau foarte bogate în aur, într-un fel acea zonă a fost impregnată, într-o anumită perioadă istorică, de o mare spiritualitate. Pentru omul de rând sau lumea ştiinţifică modernă, toate acestea nu înseamnă nimic.

Dar eu vorbesc

acum dintr-un punct de vedere ocult, care nu are de-a face cu concepţia materialistă. Într-un mod misterios spiritualitatea unei populaţii se dezvoltă cu precădere în zonele în care se găseşte mult aur, iar în cazul nostru avem ceva nemaiîntâlnit. Prezenţa acestui munte de aur nu poate fi explicată geologic sau cel puţin eu nu cred aceasta. Trebuie să fi existat fenomene şi de altă natură,pe care nu le cunoaştem. Până la urmă, poate a fost o combinaţie între acţiunea spirituală şi cea geologică. Nu ştiu. Dar ceea ce pot să-ţi spun este că reprezintă de departe ceva extraordinar şi că semnificaţia lui este foarte profundă. Nu poţi să tratezi această descoperire ca pe un simplu zăcământ gigantic de aur. Este cu mult mai mult decât atât, este chiar câmpul spiritual fenomenal care ne susţine pe noi acest popor, şi ne face să mai păstrăm ceva din ceea ce a fost cu foarte mult timp în urmă. Am respirat adânc, emoţionat, pentru că ceea ce îmi spunea Cezar atingea chiar originea profundă a poporului nostru.

Un concentrator uriaş de energie spirituală, ca un magnet formidabil al energiilor subtile foarte elevate, susţine în jurul său o cultură extrem de avansată din punct de vedere spiritual, deşi ca

manifestare fizică ea era foarte simplă şi se ocupa cu agricultura şi cu păstoritul. Datorită acestei fenomenale concentrări de energie spirituală, magnetizată în Şureanu de cantitatea imensă de aur existentă aici, s-au produs şi alte fenomene de distorsiune spaţio-temporală,despre care ai să afli puţin mai târziu.

Energia spirituală disipa radial şi acoperea cu precădere o zonă care era chiar teritoriul ţării noastre, urmând şi linia unor alte zăcăminte foarte bogate în aur de pe acest teritoriu, dar în alţi masivi carpatici, în special în Apuseni. Într-un fel, populaţia care s-a format aici era îmbăiată continuu de aceste vibraţii foarte elevate şi asta a condus foarte repede la dezvoltarea celei mai înalte spiritualităţi. Ea nu era doar izolată sau restrânsă, în sensul că au existat doar doi-trei indivizi cu un remarcabil nivel de dezvoltare spirituală ori chiar iluminare spirituală, ci aici aproape toţi locuitorii deţineau acest nivel incredibil de elevare a conştiinţei, în timpurile de început. Aceasta înseamnă enorm pentru vibraţia specifică a unui areal şi ea a fost atât de intensă şi profundă, încât a avut puterea să fie transmisă peste mii de ani, până în zilele noastre. Sigur că acum este într-o formă mult diminuată faţă de ceea ce a fost odată, dar ea

explică totuşi foarte multe trăsături specifice ale poporului nostru, ale folclorului său şi ale limbii sale. Acesta este motivul pentru care populaţia a rămas aici încă de la începuturile sale foarte îndepărtate în timp. Aşa se explică, de asemenea, şi alte descopeririextraordinare, cum este Sala Proiecţiilor din Bucegi sau formaţiunea tectonică foarte specială de pe teritoriul ţării noastre, ori îmbinarea formelor de relief principale pe un teritoriu atât de mic, ori concentrarea unor bogăţii surprinzătoare ale solului. Toate acestea sunt restrânse doar la suprafaţa acestei zone carpatice şi puţin mai la sud, până la Dunăre. Ele se corelează cu şi au ca legătură principală fenomenala forţă spirituală a locuitorilor de atunci. Şi explică de asemenea continuitatea noastră, unică pe continente, pentru că acesta era centrul spiritual al lumii. Cu timpul, în legile naturale ale firii şi ale ciclităţii, nivelul spiritualităţii a scăzut, dar centrul de influenţă spirituală a rămas, chiar dacă intrarea lui în potenţialitate era din ce în ce mai accentuată.

Inceputul spiritualitatii poporului geto-dac – cea mai veche de pe planeta, mostenita de la atlanti!

Nu se poate spune cu exactitate, dar tradiţia şi sursele ezoterice par să indice unanim perioada de la sfârşitul glaciaţiunii, după ultimul mare potop. Asta înseamnă undeva pe la 9500-10.500 înainte de Hristos, deci acum vreo 12.000 de ani. Chiar dacă cifrele sunt relative, totuşi variaţia nu poate fi mai mare de 500-700 de ani în sus sau în jos. E un fel de a spune potop, pentru că există lucrări ce demonstrează că nu a existat niciodată un potop pe toată suprafaţa pământului deodată, aşa cum se spune în Biblie, ci doar local Bineînţeles. S-au găsit dovezi arheologice de potopuri succesive care au avut loc la anumite intervale de timp. Evenimentele din Biblie se reduc în cea mai mare parte doar la peninsula Sinai, care la vremea respectivă s-a confruntat cu un astfel de potop. Deci trebuie să fi existat un mare potop cam cu 11.000 de ani înainte de Hristos, posibil corelat şi cu dispariţia Atlantidei. După aceea s-a început de la zero.

Transilvania a fost centrul atlantidei. O informatie terifianta pentru marile puteri ale lumii!

De unde a început totul? De unde a venit populaţia?

De ce trebuie să vină de undeva? Nişte rămăşiţe de la ceea ce a fost înainte, de acolo a reînceput… I-a plantat cineva acolo? Nu. Oricum, creşterea spirituală se pare că a fost fulgerătoare

şi la un nivel nemaiîntâlnit. Aşa se explică ideea de centru spiritual al lumii. Pe urmă, cum ţi-am spus, după câteva mii de ani au început să decadă.

Totuşi, ei au continuat să rămână pe aceleaşi meleaguri, care sunt chiar acestea din spaţiul carpatic. În special munţii şi Ardealul.

Romania centrul spiritual al lumii!

Au rămas în principal pentru că beneficiau de resursele extraordinare ale locului; aici se găsea sare, era aur, aici aveau tot ceea ce le era necesar pentru a trăi, dar elementul spiritual a fost cel care i-a ţinut de fapt uniţi şi ataşaţi acestor locuri. După 4000-5000 de ani poate că nu mai ştiau că locurile pe care se aflau fuseseră impregnate de acea forţă spirituală extraordinară a strămoşilor lor, că aici fusese centrul spiritual al lumii, dar în schimb perpetuaseră tradiţia în acest sens, care s-a transmis nealterată, în forma ei profund spirituală şi ocultă. Pentru că te întrebi de ce există folclorul extraordinar pe care îl avem chiar şi acum? Cum putea el să rămână de atâtea mii de ani, din tată în fiu? A rămas.

Şi de ce nu a rămas şi în alte părţi atâta timp? În Finlanda sau în Malta?

Nu avea cum să rămână, pentru că pe atunci, demult, practic nu existau popoare în Europa. Era tundră şi gheaţă până pe la mijlocul Germaniei de astăzi şi până în nordul Maramureşului la noi. Spaţial vorbind, civilizaţia umană începea de la aceste limite în jos, pentru că mai sus nu erau condiţii de trăit. Glaciaţiunea abia se retrăgea. Primii şi singurii despre care se putea spune că formau o comunitate, o populaţie, au fost cei de aici, din spaţiul carpatic, mai ales din zona MunţilorApuseni, deci în Ardeal şi în zona aceasta, a Carpaţilor Meridionali. Aici a început şi s-a dezvoltat totul: popor, limbă, spiritualitate, obiceiuri.

Poate au mai existat şi alte pâlcuri de oameni în alte zone ale Europei, dar nesemnificative ca număr de indivizi şi în plus trebuie să fi fost nomade, fapt pentru care nu au rezistat. Pe atunci, datorită condiţiilor climatice, populaţia era foarte redusă ca număr. Când reuşeau să se strângă pe un anumit teritoriu câteva sute sau mii, atunci însemna că erau mulţi.

Nu se puteau refugia în alte părţi ale Europei deoarece nu disparuse glaciatiunea!

gladaţiunii întocmite de oamenii de ştiinţă arată că în Europa gheaţa acoperea Stockholm, Berlin sau Moscova. Deci nu putea nimeni să se refugieze în acele zone. E la limita Carpaţilor unde oricum nu se putea locui şi apoi începe zona din nordul Ardealului actual. În vest era glaciaţiunea montană, de la 1000-1500 de metri în sus nu putea fi vorba de aşezări, era gheaţă peste tot. Glaciaţiunea se retrăgea în diferite faze spre nord. Cert este că lacul Panonic a început să se dreneze pe la 10.000 înainte de Hristos, odată cu retragerea glaciaţiunii, şi în locul lui a rămas ceea ce azi e cunoscut ca lacul Balaton din Ungaria. De fapt, în vechime denumirea lui era Bălătău, pentru că pe atunci limba vorbită era unică, româna.

S-a transformat mai apoi în Balaton. Dunărea a spart la un moment dat zona care acum e cunoscută la noi ca fiind Porţile de Fier şi a drenat lacul Getic, provenit din Marea Thetis, ce a acoperit toată România în urmă cu câteva milioane de ani. Existau deci lacuri de-a lungul Dunării, urme ale marelui lac Getic, care treptat s-au drenat şi ele, s-au uscat. Astfel era asigurată o climă mai blândă, pentru că, până prin 11.000 înainte de Hristos, a fost era glaciară şi reminiscenţele ei. Putem spune deci că zona Ardealului era privilegiată în raport cu altele, deoarece clima o avantaja. În restul Europei erau doar licheni, muşchi şi, treptat până la poli, gheaţă.

Se aglomeraseră informaţiile. Urmăream să ţin pasul, dar abia atunci intram şi mă familiarizam cu acest domeniu. Doream, de asemenea, să înţeleg corect semnificaţiile acelor timpuri, felul în care a început totul. Percepţia îmi era uşurată de faptul că eu văzusem deja instantanee ale unor vremuri foarte asemănătoare cu cele despre care îmi vorbea Cezar, în hologramele din Sala Proiecţiilor. Se verifica totul, numai că acum intuiam că am şanse de a lega toate elementele într-un tot unitar.

Deci a fost o reminiscenţă a unei populaţii în zona Ardealului şi în munţii din vestul ţării noastre, care a rămas aici. Dar poate au mai fost şi alte zone mai blânde, în sud.

Dar nu a rămas nimic. Aici sunt condiţiile care se potrivesc cel mai bine. Munţii sunt necesari pentru o spiritualitate profundă şi durabilă, deoarece ei structurează altfel condiţia omului, psihicul şi fizicul său. Deşi era numită Ţara Neagră, preluând astfel simbolismul Timpului pe care îl adorau, locuitorii de aici nu erau deloc negri. Este vorba despre o negreală simbolică, deoarece, fizic vorbind, tradiţia ezoterică ne spune că erau blonzi cu ochi albaştri, înalţi şi cu pielea albă. Aceasta e tipologia aici, în spaţiul carpatin.

Vechii greci erau blonzi cu ochi albaştri, după cum scria Platon!!!

Asta e pe la 2000 înainte erei noastre, mi-a răspuns el. Până atunci s-au petrecut însă multe lucruri. Strămoşii grecilor sunt plecaţi de aici, de pe aceste meleaguri. Ce ştim sigur este că între 10.000 înainte de Hristos şi prezent, cea mai veche civilizaţie este aici. Înainte de 10.000 nu ştim mai nimic, care să fie atestat în vreun fel.

De unde ştim că e cea mai veche civilizatie?

Pentru că nu există urme altundeva şi ştiinţa aşa lucrează. Noi, să zicem, mai avem acum şi alte metode de investigare, pe care le cunoşti, dar ele încă nu pot fi făcute cunoscute maselor. Dar cercetările în direcţia aflării celei mai vechi civilizaţii, de la care a pornit totul, au demarat încă de acum câteva zeci de ani. Au coroborat hărţile şi descoperirile arheologice şi au descoperit că aici, exact în Ardeal şi în spaţiul carpatic din România, este zona cea mai importantă. Oamenii nu au plecat de aici mii de ani, până când a început roirea de care am vorbit, cam pe la 3-4000 înaintea erei noastre.

Asta inseamna ca populaţia a rămas în Ardeal de la 9000-10.000 până la 3000 înaintea erei noastre pentru ca nu aveau de ce sa plece. Ţăranii de atunci nu se duceau, în excursie. Au păstrat această incredibilă stabilitate în locurile de baştină, până în zilele noastre. Nici chiar în prezent, ţăranii autentici nu prea ies din satele lor, nu se duc prin alte părţi. Aceasta este o civilizaţie ancestrală. Nu e că s-au dus cu trei bărci în America să vadă dacă pot fura ceva aur. E cam dur spus, dar la urma urmei, exprimă adevărul.

Aici sunt toate condiţiile: clima e bună, este sare la suprafaţă, sunt izvoare sărate, a continuat el să-mi explice. Pe tot arcul carpatic, România e singura ţară din Europa care are sare la suprafaţă. Adică dai cu unealta şi îţi ei din zlatnă, adică apă sărată. De aici vine şi numele localităţilor Slatina, în Oltenia, şi Zlatna în Ardeal. Găteau cu apă sărată, dar nu numai atât. Chiar şi acum unii vând bulgări de sare cu sacul. Sunt munţi de sare, cu exploatare la

suprafaţă. Teritoriul acesta este numit “solniţa Europei”. Prin comparaţie, în alte zone – în sudul continentului, de exemplu, că te-ai referit la el – sarea este destul de rară: Romanii primeau banii şi în sare, că de aici vine şi termenul de salariu, în caz că nu ştiai. Dacă vărsai sarea, ieşea ceartă. Asta nu înseamnă că erau superstiţioşi, ci are sensul că pentru ei era greu de făcut rost. Deci aici, la noi, existau resurse şi zona era privilegiată. Avea ape curgătoare cu peşti, avea lacuri, deci se putea pescui. Exista sare şi în felul acesta viaţa lor era mult mai calitativă, pentru că fără sare ea este foarte dificil de menţinut, aşa după cum ţi-am spus.

Existau de asemenea minereuri, existau pomi fructiferi. Puteau deci să facă grădinărit, care precede agricultura propriu-zisă. De asemenea, se ocupau cu păstoritul, pentru că aveau păşuni bogate. Tot aici existau şi condiţiile pentru a face transhumanţa: munte-câmpie. Unde mai ai această posibilitate? Căci numai în această zonă munţii nu erau sub gheaţă. Transhumanţa e cea mai bună formă de păstorit, este necesară, nu e o metodă inventată de acest popor. Datorită ei îţi asiguri hrana în mod continuu pentru turma de oi: iarna vii la câmpie şi vara pleci în munţi. În altă parte nu existau condiţii pentru aşa ceva.

Arienii din Carpati au intemeiat cultura Indiana (hindusa). Vedele Indiene demonstreaza asta!

E vorba de roirea indo-europeană, pentru că se considera că arienii au invadat iniţial India, iar mai apoi au migrat spre vest în Europa şi au civilizat-o. Este cam cum spuneau înainte de Evul Mediu că Pământul e în centru, iar Soarele şi celelalte planete se învârt în jurul lui.

Prima care face o investigaţie în acest sens este Universitatea Cambridge din Marea Britanie, cam acum 100 de ani. Îşi propuneau să facă o istorie a Indiei, pentru că India pe atunci era colonie britanică, şi se căutau în Vede argumente pentru a stabili spaţiul de plecare a arienilor.

Cum au făcut?

Au luat Vedele şi s-au uitat ce floră e descrisă, ce faună, ce ocupaţie au oamenii aceia. Şi au constatat: nu este cămilă, nu este elefant, nu este tigru; dar este ulm, de exemplu, şi este raţă. Şi atunci s-au uitat: avem în India? N-avem în India! Deci nu acolo se petreceau cele povestite în Vede şi în epopeile lor. Şi au căutat să vadă unde se întâlnesc toate acele elemente, astfel încât

oamenii să poată face şi păstorit, şi agricultură, şi să aibă şi ulmul, de exemplu. Ideea este că au găsit tot felul de elemente care trimit la un spaţiu între Carpaţi şi Boemia aproximativ, că numai aici există aceşti arbori; numai aici poţi şi să păşunezi, şi să faci agricultură, numai aici există animalele menţionate în Vede, dar care nu există de fapt în India.

Asta înseamnă că migraţia este de fapt inversată, că nu de acolo au venit şi au populat Europa, ci că de aici au plecat spre Asia şi au ajuns în India.

După mult timp, Soarele stătea corect în centru, iar Pământul şi celelalte planete se învârteau în jurul lui. Asta ca analogie cu felul în care s-a petrecut cu adevărat roirea populaţiei. Dar să ştii că nici măcar în momentul de faţă nu se acceptă această variantă, cel puţin nu în mod complet. Manipularea este teribilă.

De ce e situaţia asta? De ce continuă ei să susţină o aberaţie? Asta comportă totuşi anumite riscuri şi un efort de menţinere a minciunii.

Au fost concluziile Universităţii din Cambridge, care este cam cea mai serioasă, autoritară şi cu renume din întreaga lume, un fel de “pepinieră” a premiilor Nobel, însă chiar şi aşa au ţinut aceste studii pe margine, pentru că altfel ar fi trebuit să recunoască ideea finală că roirea popoarelor a început de fapt de aici, din spaţiul nostru carpatic, cu tot ceea ce ea implică despre primordialitate; asta nu le convenea deloc. Am discutat despre subiect.

Care a fost concluzia finală de la Cambridge?

Au spus că de fapt vatra ariană este aceasta, care ţine de zona Ardealului; de la Carpaţi spre Ungaria, Austria, până în Boemia. Ei au spus că aici este flora şi fauna menţionată în textele hinduse de acum 3000-4000 de ani, însă acestea sunt singurele elemente pe care le-au luat în considera-ţie. Dacă vom considera şi elementele care ţin de descoperirile arheologice, atunci am delimitat clar zona.

S-au opus interesele statale faţă de aceste concluzii!

Chiar dacă nu pe faţă, pentru că totuşi era vorba de autoritatea Universităţii Cambridge, peste care nu poţi trece aşa uşor. Există mai multe zeci de ipoteze în încercarea de a plasa matca arienilor, câteva de-a dreptul fanteziste. Unii au zis că arienii au venit din podişul Altai, unde se ştie că 11 luni pe an sunt 3C afară. Ce agricultură să faci în condiţiile astea? Ce faună şi floră crezi că poţi găsi acolo, ca să semene cu cele descrise în Vede? Ţi-am dat acest exemplu ca să vezi până unde pot merge cu speculaţia, numai să nu spună că totul a pornit de aici, din România.

Acum, se găsesc mereu deştepţi care să te contrazică, indiferent cât de clare sunt dovezile pe care le prezinţi. Orgoliul şi prostia fac casă bună în astfel de cazuri.

Păi dovezile chiar există, perfect documentate, şi sunt încă multe. Ţi-am spus că vatra ariană a fost mutată de oamenii de ştiinţă peste tot, au încercat să-i aducă de oriunde, numai de aici nu. Cei de la Cambridge au fost însă primii care au zis că acesta este spaţiul de pornire. E drept, au spus că din zona Ungariei, dar au descris geografic zona: Carpaţi, Balcani, nu e nici un dubiu. De altfel, e absolut firesc ca flora şi fauna să fie prezente pe o arie mai întinsă, învecinată cu spaţiul civilizaţiei respective, şi nu să fie o delimitare strictă. Dar asta este zona pe care ei o dau la începutul roirii, deci prin 3500 înainte de Hristos. Teoria Cambridge sprijină pe deplin primordialitatea spaţiului carpatic, o întăreşte în mod evident. Pe măsură ce ne ducem

însă mai înainte în timp, zona locuită se reduce doar la Ardeal. Nu este posibilă altă variantă. Chiar şi numele de ardeal oferă indicaţii în această direcţie. Ardeal trimite la ari… dealurile arilor, adică zona de unde veneau cei care îşi ziceau ari,cunoscuţi mai târziu ca arieni. În limba veche găsim frecvent inversiunea literelor, astfel că ar devine ra. Unii cercetători zic că au găsit în Vede o populaţie numită ramania. Ra şi ma sunt radicali primordiali: ra-ma.

Ra se referă la lumină, ţine de curgere; rază, soare… r în gerenal ţine de curgere, are sens de mişcare, de aceea este asociat cu activitatea solară. Pe de altă parte, cuvântul man înseamnă din vechime om, fiind de fapt inversiunea acestuia. Om-mo, ma; iar n este închiderea gurii; man. Oricum, Manu este considerat Omul Primordial, cel puţin aşa zic vedicii hinduşi, deci şi aceasta este o dovadă indirectă a primordialităţii poporului din zona în care ne aflăm noi. Deci avem ra-man, lumină-om, adică “oamenii luminii”. Aşa ne defineam noi atunci, cu trimitere directă la excepţional a valoare spirituală a locuitorilor de pe aceste meleaguri. E posibil ca forma iniţială să fi fost ar-man, apoi prin inversiune ra-man, apoi prin transformare român.

Decurge perfect logic şi se adaugă celorlalte dovezi!

Alături de ceea ce a însemnat consfinţirea acestui spaţiu carpatic ca fiind matca primordială de unde mai apoi au luat naştere şi s-au răspândit toate celelalte popoare pe care le cunoaştem azi, indo-europenii. La asta s-a ajuns printr-o cercetare judicioasă realizată însă pe cu totul alte baze.

Prin anii ‘70, Marija Gimbutas – arheolog de origine lituaniană şi profesoară la Universitatea Califoniei din Los Angeles – este numită şef al unui vast proiect de cercetare în Europa, să se documenteze şi să facă harta descoperirilor ce ţin de perioada neoliticului de la 5000 înainte de Hristos. Ideea era cam aceeaşi, de a vedea de unde a plecat totul în civilizaţia umană cunoscută în prezent. Se duce la toate institutele arheologice mari şi la toate muzeele prestigioase din Europa şi întreabă: aveţi urme de la 5000 înainte de Hristos?

Şi cei din Franţa spun nu, cei din Italia spun nu; la fel şi cei din Germania, Suedia şi aşa mai departe.

Face apoi harta celor care răspund cu da şi numeşte ce rezultă: Vechea Europă. În rest, alb peste tot. Nimic, nicăieri.

Faptul că ei au spus asta, că nu au urme arheologice, nu înseamnă că nu au şi existat!

Nu sunt urme de civilizaţie neolitică de la 5000 înainte de Hristos. Ţi-am arătat, pur şi simplu teritoriul nu era locuit, nu putea fi locuit; nu era nimic, doar pădure şi gheaţă, care s-a retras încet.

Pare incredibil că nu era chiar nimeni pe acele locuri. Păi şi prin 5-6000 înaintea erei noastre, dacă tot căutau urme ale civilizaţiilor, unde era populaţia?

Era restrânsă în spaţiul carpatic de la noi, cel mult ceva şi în pericarpatic, adică puţin în jurul munţilor: Panonia, Iliria, spre sud şi Sarmaţia spre nord, care e Polonia de astăzi. Dar nici pe departe Grecia, Creta sau mai ştiu eu ce. Astea au apărut mult mai târziu.

Ce era, înspre Franţa de azi, în Spania?

Nu au nici o urmă de la 5000… nici un vas. Nimic.  Erau doar cativa pe acest continent foarte foarte putini. Populaţia era extrem de redusă. Însă aici, la noi, era focarul. Marija Gimbutas a scris mai apoi într-o carte că România a fost the heartland, “pământul originar”.

Civilizatia din Carpati este mult mai veche decat cea din Sumerul Reptilienilor Anunnaki!

Pe lângă civilizaţia românească ancestrală, Sumerul era în pruncie. S-au realizat mai multe hărţi cu privire la diferitele civilizaţii neolitice. Dacă sunt comparate cu teritoriile actuale ale statelor, se constată că toate cuprind România sau părţi din România, precum şi ceva din afara ei. Iar când se face suprapunerea, apare concluzia că toate aceste hărţi se extind dinspre interior spre exterior. Nu haotic, ci pornind în mod clar de la o anumită zonă, care este acest spaţiu carpatic de la noi.

Nimeni nu e interesat sa spuna asta!

Au interes să nu o facă. Revenim mereu şi mereu la aceeaşi problemă. Incompetenta şi superficialitatea se combină cu interesele politice ascunse şi manipularea. Oricât de mult s-ar revolta unii, acesta este adevărul. Noi o ştim prea bine şi din sursele noastre.

Măcar ştim că avem dovezile. Cele arheologice, cele de limbă, toate sunt zdrobitoare. Nu există nimic mai vechi în civilizaţia Europei, decât este aici. De exemplu, înainte ca insula Ada-Kaleh să fie distrusă prin realizarea lacului de acumulare a hidrocentralei de pe Dunăre, Ceauşescu a dat dispoziţie arheologilor să vadă ce mai descoperă, că oricum mare parte din dovezi sunt acum sub apă. Au săpat în malurile Dunării, pe malul românesc şi pe cel fost iugoslav. Descoperirile făcute sunt în mod clar din aceeaşi civilizaţie, numai că puţin diferită, în sens cronologic. La noi sunt întotdeauna ceva mai vechi decât la ei, cu 1000-2000 de ani. Adică sunt despărţite de Dunăre. Şi la ei găsim unele chestii, dar cele mai vechi sunt la noi, chiar dacă ei vorbesc despre cultura denumită după numele localităţii de unde au reieşit acele dovezi, Lepenski-Vir. Au încercat în felul acesta să impună un alt nume decât unul românesc, propriu acestui teritoriu, insinuând astfel ideea că aceea este cultura dominantă şi mai veche. Dar cei bine documentaţi ştiu că ceea ce am găsit noi pe malul românesc al Dunării, cultura Schela Cladovei, este mai veche decât cultura Lepenski-Vir.

De unde se ştie?

Ştim că sunt mai vechi pentru că sunt datate toate radio-carbon. Totul este datat, aici nu este vorba de presupuneri. Şi boabele de cereale carbonizate pe care le-au găsit în aceste situri arheologice, în peşterilede pe malul Dunării, totul. Le-au dat la trei laboratoare din străinătate, ca să nu fie probleme sau erori: în Olanda, în Germania şi în Anglia. Estimarea lor a fost 7800 înainte de Hristos. Deci făceau agricultură pe atunci, înseamnă că le cultivau. Au fost scrise lucrări pe baza descoperirilor arheologice ale acestei culturi şi a fost făcută o scală temporală a lor, care urcă până la 11.500 înainte de Hristos. Sunt 4000 de ani diferenţă faţă de ceea ce s-a găsit pe malul celălalt al Dunării, la foştii iugoslavi. Atât a durat ca să treacă civilizaţia dincolo. Este fenomenală această stabilitate şi continuitate a civilizaţiei pe teritoriul nostru. Şi bineînţeles că aceasta se reflectă şi în tradiţie.

Dacă făceau agricultură încă de pe atunci, înseamnă că aveau un sistem clar de valori culturale, pentru că, din câte ştiu, agricultura implică ritmuri, cicluri, ritualuri.

Prin aceasta au răsturnat iarăşi tot sistemul de concepţie despre cum şi de unde a apărut agricultura. Credeau că ea a fost adusă în Europa de undeva din Asia, dar de fapt ea era aici, pe teritoriul României, acum 8000-9000 de ani. Oamenii au rămas aici şi au făcut agriculturâ până când au început să roiască, pe la 3500 înainte de Hristos, după cum spun cei de la Cambridge care au făcut studiul. Până atunci au rămas numai aici, în centru. Dacă te uiţi pe o hartă, vezi că zona aceasta, a spaţiului carpatic şi a Ardealului, este cam la aceeaşi distanţă faţă de Spania, de munţii Ural şi de extremitatea nordică. Noi suntem în centrul Europei şi îi ironizăm pe “specialiştii” care au scris Enciclopedia Britanică, în care se spune că munţii Carpaţi reprezintă un lanţ muntos din centrul Europei, dar cu toate acestea nu ştiu cum se face că România este prezentată ca o ţară din sud-estul Europei. Când, de fapt, ţara noastră înglobează în cea mai mare parte spaţiul carpatic.

Romania se afla in centrul Europei

Europa, se termină la Ural, nu aici, ca să fie estul ei, deci suntem chiar în centrul Europei.

Este evident deci că au plecat radial pe astfel de direcţii: 2900 kilometri până la Ural, 2900 kilometri până în Spania. Dar au urmat întotdeauna “drumul sării”. Faptul că avem atât de multă sare şi chiar la suprafaţă este un alt punct forte pentru a demonstra că roirea a început de fapt de aici, s-a răspândit şi a format popoarele.

“Drumul sarii”

Când mergeau cu oile de la munte la şes, mergeau până în actuala Grecie. Păi dacă mergeau atât de mult, se schimba anotimpul până ajungeau ei acolo. Puteau să rămână să ierneze şi în alt loc, dar în orice caz, au ajuns până acolo. Ideea este că ei au început să se ducă cu desagii de sare pe măgari până ajungeau în acele zone, pentru că mai jos, în Balcani, nu era sare. Oile sunt infertile fără sare şi se duce turma. De aceea “drumurile sării” sunt făcute şi există de mii de ani.

Dar de ce au început să meargă aşa departe?

Se punea problema unei necesităţi care a început să apară tot mai evident în acea perioadă, pe la 3500-3000 înainte de Hristos. Probabil că a fost vorba de a merge numai pentru transhumanţă şi au căutat şi alte locuri mai joase de câmpie, spre sud. Dar în mod sigur începuseră deja să se suprapopuleze şi asta le crea probleme cu hrana, cu locuitul şi altele.

Aşa că au început să roiască, pentru a decongestiona zona.

Dar cum plecau?

Aveau un sistem foarte simplu, acolo unde nu se puteau hotărî: trăgeau la sorţi, iar cel care era în plus pleca. Există chiar şi un poem în care se spune că, atunci când erau prea mulţi şi nu mai puteau asigura hrănirea din spaţiul în care se aflau, trăgeau la sorţi care să plece. Şi în felul acesta a început marea roire, din centru, radial, pe direcţiile principale şi pe “drumurile sării”.

De unde ştiau că nu mai pot asigura hrănirea?

Dar nici nu e prea departe de adevăr. În orice caz, au început să-şi dea seama că o duc din ce în ce mai prost, că nivelul de trai începea să scadă, că apăreau din ce în ce mai multe probleme. Şi au realizat că era din cauza numărului prea mare de indivizi. Atunci au început să plece şi sigur că asta a dus în timp la mari transformări de cultură, de neam şi de limbă.

Plecând de acasă, de la centru, au pierdut în primul rând coeziunea cu matca originară, adică s-au rupt cumva de unitatea primordială, care domnea aici şi fusese leagănul lor timp de mii şi mii de ani. Apoi, cum e şi firesc, limba originară a început şi ea să se sfărâme în dialecte, schimbându-se chiar foarte mult. Asta s-a întâmplat pe diferite regiuni ale Europei, în directă corelaţie cu climatul de acolo, cu relieful şi cu anumite particularităţi vibraţionale ale spaţiului respectiv. La toate acestea se adaugă, desigur, perioadele diferite de roire, care sunt probabil cele mai determinante şi explică apariţia “limbilor” greceşti, celtice, latine, nordice şi a celorlalte. Toate acestea au influenţat în mod decisiv schimbarea limbii, iar faptul că ei nu puteau lua legătura cu centrul din care au plecat, a amplificat şi mai mult procesul.

Bine, că nu au plecat toţi deodată. Probabil a fost o eşalonare, aşa după cum ai spus, pentru că, după câte înţeleg, acesta a fost un proces amplu, întins pe o perioadă mare de timp.

Sigur, au plecat în valuri succesive şi în perioade diferite. Asta a contribuit şi mai mult ca ei să fie diferiţi, să se departajeze pe comunităţi specifice, fiecare cu caracteristicile ei. Chiar dacă fondul comun exista, ei erau totuşi diferiţi şi asta bineînţeles că s-a reflectat şi la nivelul limbajului.

Exemplul cel mai elocvent este cu engleza şi americana, ca să zic aşa. Au roit din Anglia în America acum 400 de ani şi vezi bine ce diferenţe au apărut în limbajul dintre cele două ţări. Accente, expresii, cuvinte, chiar dialecte. Şi ţine cont că e vorba doar de câteva sute de ani, iar comunicarea cu originea, cu punctul de plecare, Anglia, s-a făcut continuu în acest timp, ceea ce contează foarte mult.

Totuşi, lucrurile în acest caz nu stau chiar aşa, pentru că americanii nu sunt deloc urmaşii

englezilor, ei fiind cea mai pestriţă populaţie care există, am remarcat eu. Doar limba oficială, engleza, e singura legătură cu Anglia, datorită faptului că a fost colonie engleză. Este doar o convenţie, nu o limbă proprie populaţiei respective.

Am vrut să mă refer doar la comunicarea dintre cei plecaţi şi spaţiul de origine.

Atunci, în Antichitate, când a început roirea, această comunicare nu exista practic deloc. De aceea am spus că s-a produs ca un fel de rupere, de separare de centru, cu consecinţe inevitabile asupra limbii, cunoştinţelor şi obiceiurilor. Când pleci departe de casă nu mai există interesul pentru păstrarea limbii, nu mai există rigurozitate în menţinerea ei şi ea se transformă astfel după mediu, după necesităţi. Dar chiar şi aşa, limba română era vorbită peste tot, pentru că ea a stat la baza tuturor celorlalte limbaje care au apărut ulterior. Era vorbită în dialecte, avea particularităţi corespunzătoare zonelor respective, dar te puteai înţelege totuşi, exista un fond comun de cuvinte, chiar considerabil, care asigura fluenţa comunicării între oameni. Până când au început să introducă limbile oficiale, care sunt de fapt fabricate, aşa

după cum ţi-am spus. În Franţa, de exemplu, în provincia Occitaniei sunt bătrâni care nu ştiu franceza, dar vorbesc un fel de română stâlcită. În Anglia au impus o limbă care să semene cu ce era, dar forma scrisă a cuvintelor este mai aproape de cuvintele din limba română, pronunţia fiind modificată, pentru a-i da un caracter particular. Peste tot s-a petrecut la fel, în afară de România, că aici n-ai de ce să impui nimic, pentru că este chiar limba mamă, originară, suficientă prin ea însăşi şi fără dialecte. În rest, au impus în şcoli limbi fabricate artificial. În unele locuri au reuşit, în altele nu, după cum ai văzut. Toate aceste disfuncţionalităţi de limbă au provenit din faptul că au încercat să transforme originalul, fără să aibă o bază proprie.

Limba Sanscrita este limba romana taraneasca cea mai veche dintre toate!

Cea mai apropiată de limba ţărănească românească este limba sanscrită, numită şi “limba zeilor”. Sunt multe cuvinte româneşti regăsite în sanscrită, unele chiar identice. Le vezi reflectate şi în toponime; de exemplu Deva, care în sanscrită înseamnă “zeu”, “zeitate”, sau Călimani, Călimăneşti şi numeroase alte derivate, care este redat în tradiţia orientală ca fiind Kali, Kala, zeiţa şi respectiv zeul Timpului în hinduism. Descoperirea din Masivul Şureanu este extraordinară şi din acest punct de vedere, pentru că ne arată efectiv care este realitatea spirituală şi tradiţională pe acest teritoriu; Cronos, Kala şi Crăciun reprezintă acelaşi “personaj” în tradiţia spirituală a locului. De aici a plecat şi a ajuns în India, nicidecum invers. E evident că nu avea cum, atât din punct de vedere al perioadei de timp; cât şi al dovezilor arheologice.

Civilizatia de la Cucuteni cea mai veche de pe planeta!

Este datata pe la 3500 înaintea erei noastre, spun arheologii. În ceea ce priveşte culturile, nu le poţi data chiar cu exactitate, pentru că au faze succesive şi intervin aproximări de câteva sute de ani. Dar totuşi rămâne o idee clară despre când sunt plasate, cronologic vorbind. În ceea ce priveşte Cucuteni; au descoperit zeci de mii de statuete şi fragmente de ceramică şi se pare că această cultură merge înapoi în timp până pe la 7000 înaintea erei noastre. Mai e apoi cultura de la

Tărtăria, tot pe lângă Şureanu; unii o consideră controversată, pentru că nu pot data cu precizie tăbliţele de lut inscripţionate, mai vechi cu vreo 2000 de ani decât scrierea care, chipurile, a fost inventată în Sumer. Asta plasează cultura Tărtăria pe la 5700 – 5500 înainte de Hristos. Şi mai sunt multe culturi descoperite, cu o mulţime de obiecte sau fragmente edificatoare.

Deci numărul statuetelor şi al urmelor arheologice neolitice din România nu poate fi ţinut. S-au aruncat saci întregi de descoperiri arheologice, nimeni nu poate să inventarieze atâtea. În Germania, dacă găsesc un os, un ciob, imediat îl periază şi îl pun la muzeu. La noi nu este nici cine să le ţină numărul, darămite să le mai şi depoziteze.

Şi toată această bogăţie de relicve arheologice demonstrează acelaşi lucru, că aici a fost centrul, matca, originea civilizaţiilor următoare. Desigur, s-au găsit şi în alte locuri, dar aici, în spaţiul carpato-dunărean sunt cele mai multe şi cele mai vechi.

Şi mai este tradiţia şi limba. Dar revenind la roire, au ajuns până în India; au roit cel mai mult în partea asta. Cu roirea spre est e ceva mai special. Ati văzut că a implicat arienii, Sumerul, civilizaţia hindusă. A fost o deplasare a unei părţi a populaţiei pe o distanţă de 5000 de kilometri, care a avut loc treptat. Ezoteriştii spun că roirea în India, adică spre est, nu a fost o roire propriu-zisă, ci a reprezentat o misiune spirituală care trebuia îndeplinită, adică pur şi simplu trebuiau să mute centrul spiritual de aici, acolo.

De ce?

Pentru a proteja tradiţia spirituală, mutând-o într-un loc mai ferit de cotropirile cumplite care au avut ca ţintă spaţiul românesc. Şi cu toate acestea au rămas urme şi nume de la atâtea zeităţi care acum sunt interpretate ca fiind orientale.

Zeii orientali sint de fapt zeii arienilor (sau extraterestri)

Toate zeităţile principale sunt prezente, le găsim mai ales ca toponime. Chiar dacă au trecut atâtea mii de ani, ele sunt tot aici: Deva – Deva; Iaşi – Işa; Călimani – Kali, Kala; Mangalia – Mangala; Şîva – Şiva. Şi numele masivului muntos pe care s-a făcut această descoperire fenomenală este foarte semnificativ: Şureanu; dar iniţial a fost Sureanu, până când s să se înmoaie şi să treacă în “ş”. Apoi, eanu este o adăugare târzie, un specific al ultimului mileniu, pentru că înainte a fost Surea, Muntele Surea. Iar acesta, la rândullui, a provenit din Suria, prin trecerea lui i în e, care este o vocală mai slabă, mai uşor

de pronunţat. Or, în tradiţia orientală Surya este chiar zeul Soarelui, considerat lumina supremă, cel care dă viaţa, căldura, bogăţia, dar şi simbolul profund spiritual al nemuririi. Dacă te gândeşti ce au descoperit în interiorul lui, că de fapt este un munte de aur, şi dacă ţinem cont că aurul a fost aproape pretutindeni considerat simbolul Soarelui, atunci îţi poţi face imediat o idee despre spiritualitatea şi cunoştinţele oculte ale vechilor locuitori de pe aceste pământuri. Pentru că, într-un fel sau altul, ei ştiau ce fel de munte este acesta, ce se găseşte în interiorul lui şi tocmai de aceea l-au numit astfel, pentru a simboliza în mod clar conţinutul său. Cu timpul, însă, oamenii au uitat această semnificaţie ascunsă, pe care oricum din ce în ce mai puţini o cunoşteau, şi înţelegerea s-a estompat. Nici măcar legenda nu a putut rămâne, deoarece, fiind ceva foarte important şi secret, nu s-a petrecut niciodată ceva deosebit acolo, care să implice un număr mai mare de indivizi şi astfel să se răspândească vestea în masele de oameni.

Secretul absolut a dispărut probabil odată cu ultimii sacerdoţi. Doar numele a mai rămas, pe care oamenii îl păstrează, dar nu îi mai înţeleg semnificaţia reală.

Ce popor mai suntem şi noi… aici sunt toate, aici se găsesc toate şi totuşi apare că nimic nu este al nostru, am observat eu amărăciune.

Cel mai vechi cuptor de pe planeta, de topit metale s-a descoperit la Campeni

Cam aşa este, prin forţa conjuncturilor şi a manipulării. Toate au început aici, dar se spune că au venit din altă parte. Se dovedeşte că agricultura a început aici, ei spun că a venit din Orientul Îndepărtat; metalurgia a început aici, ei spun că a venit din Antalia.

Cel mai vechi cuptor de topit metale s-a descoperit la Câmpeni, în Carpaţi şi datează de prin 4000 înainte de Hristos. L-au ridicat şi l-au dus la British Museum din Londra; dar se spune totuşi că cei din Antalia sunt primii care ne-au învăţat metalurgia. E ciudat să tragi concluzia că o populaţie care nu are zăcăminte bogate în metale ne învaţă pe noi, cei care avem aşa ceva din plin, cum să le prelucrăm.

La noi se găsesc practic toate tipurile de statuete, la ceilalţi câte una reprezentând o zeitate, ici şi colo, dar asta înseamnă că de acolo vine tradiţia în zeitatea respectivă, de parcă ni le-au aruncat toţi peste gard în curte, iar noi le-am păstrat intacte, fără să ştim ce e cu ele. Deci nu este numai una, ci mai multe zeităţi vedice prezente relicvar în acest spaţiu şi în obiceiuri.

Nu pot veni prin niciun fel de împrumut; nimeni nu poate să vină şi să facă chestia asta, să îţi aducă o tradiţie ezoterică în ţară.

Şi nu este doar atât. Noi le-am dat limba şi toate familiile de cuvinte, dar fiecare cuvânt românesc este explicat ca venind din altă limbă.

Din acest spaţiu s-a roit spre Orient şi în Europa, fapt atestat ştiinţific, dar se spune că noi am venit în Europa din Orient, ca triburi migratoare. După cum vezi, o inversiune totală de valori, care se caută să fie menţinută astfel, pentru a crea o idee cât mai falsă şi chiar defavorabilă în legătură cu spaţiul carpatic în care ne aflăm. În cel mai bun caz, ne alegem cu o completă ignorare.

E uluitor cum se pune problema… dar nici ai noştri nu mi se pare că s-au zbătut prea mult pentru a demonstra adevărul. Aceeaşi lâncezeală şi lasă-mă să te las, de parcă ne-au dat cu ceva în cap şi ne-au tâmpit pe toţi.

Până acum mai multe sute de ani, situaţia nu era chiar aşa. Însă imediat după perioada conducătorilor demni, care erau oameni cu credinţă şi suflet puternic românesc, s-a produs o ruptură între pătura guvernatoare şi ţărani. Ultimii au început să fie mai mereu consideraţi

proşti, inculţi şi buni doar pentru făcut treabă, deşi sunt îmbrăcaţi în alb, sunt curaţi, iar când le vezi straiele de sărbătoare te simţi jenat cu hainele noastre “moderne”. I-au pus la muncă, i-au îndobitocit. Ei nu aveau nici o putere să riposteze, iar când o făceau, răscoalele erau înăbuşite în sânge. După ce s-a produs această ruptură, lucrurile nu au mai stat niciodată la fel ca înainte, nu au mai fost, ca să zic aşa, originare, ci şi-au pierdut din putere prin acest gen de opresiune.

Doar fondul primar există, el este sădit în noi prin tradiţia primordială pe care o reprezentăm.

SURSE

1. Radu Cinamar

2. Nicolae Densusianu – Dacia Preistorica

3. Napoleon Savescu – Noi nu sintem urmasii romei

4. Radu Mihai Crisan – Eminescu Interzis

0saves
Toate comentariile care sint trimise pe acest site trebuiesc aprobate de administratorul acestui site, asa ca aveti rabdare. 1. Nu injurati, nu jigniti, nu atacati o persoana ci ideea in sine cu argumente pertinente intr-un mod constructiv. Mare atentie, orice derapaj de la acest regulament nr. 1 IP-ul va fi banat, asa ca veti scrie comentariul degeaba. Pierdeti un timp pretios care il puteti folosii intr-un scop mai bun si inteligent. Decizia insa va apartine. 2. Nu va faceti reclama voua sau altora, (pentru anumite produse ori servicii oferite) contactati administratorul acestui site. 3. Nu folositi nike-uri (nume) diferite de pe acelasi IP, sau IP-uri ce apartin unor servere proxy. Caci puteti fi suspectat de Hacking (atac informatic) si veti avea IP-ul banat. Cele 3 reguli de mai sus sunt reguli de bun simt, ce denota o anumita decenta, daca nu le veti respecta IP-ul va fi banat. Deci inca o data va rog aveti mare grija!!! Daca va placut articolul il puteti distribuii pe profilul vostru de facebook, google +, twitter etc. folosind butonul corespunzator :)

Mai multe articole gasiti mai jos:

Article Global Facebook Twitter Myspace Friendfeed Technorati del.icio.us Digg Google StumbleUpon Eli Pets

Dragos Anunnaki

Despre Dragos Anunnaki

Fara Secrete Romania | Site despre Conspiratii, Noua Ordine Mondiala, Grupul Bilderberg, Iluminati, Masonerie, Ezoterism, Ocultism, Fizica Cuantica, Parapsihologie, Istorie, Mistere, Extraterestrii, Religie si multe altele... E-mail contact: dragos@fara-secrete.ro