Misterioasa Baliza Cosmica din Antarctica care face o triangulatie cu Muntele McKinley (Alaska) si Muntii Orastiei (Masivul Sureanu) care are legatura cu satelitul Europa al planetei Jupiter dar si cu tot Sistemul Solar! In Muntii Orastiei, in 1990 a avut loc descoperirea multor filoane de aur pur unice pe Planeta!

În ultimii ani, știri tulburătoare despre descoperirea unui vortex spațio-temporal în Antarctica au răzbătut în presa din Statele Unite. Deși informația a fost rapid cenzurată de armata americană, s-a aflat că americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzaționale. Tunelul timpului de deasupra Antarcticii Totul a început în anul 1995, când oamenii de știință britanici și americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au făcut o descoperire extraordinară. Fiziciana americană Mariann McLein le-a relatat cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de […]

În ultimii ani, știri tulburătoare despre descoperirea unui vortex spațio-temporal în Antarctica au răzbătut în presa din Statele Unite. Deși informația a fost rapid cenzurată de armata americană, s-a aflat că americanii au început, în secret, excavarea cu dispozitive super-tehnologice a locului acestei descoperiri senzaționale.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii

Totul a început în anul 1995, când oamenii de știință britanici și americani care studiau vremea din Antarctica în cadrul unui proiect comun, au făcut o descoperire extraordinară. Fiziciana americană Mariann McLein le-a relatat cercetătorilor că în apropierea Polului Sud a observat în data de 27 ianuarie un vârtej de ceață cenușiu, pe care l-a luat drept un simplu vortex caracteristic furtunilor polare. Totuși, vârtejul și-a păstrat neschimbată forma, rămânând staționar. S-a decis cercetarea fenomenului, fiind lansat în acest scop un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurare a vitezei vântului, a temperaturii și a umidității. Balonul s-a ridicat imediat și a dispărut brusc în ceață.

După un timp, cercetătorii au readus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate în prealabil de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: ceasul balonului indica data de 27 ianuarie 1965, dată situată în timp cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori, după ce savanții s-au asigurat că echipamentul balonului este în stare bună de funcționare. De fiecare dată, ceasul indica o dată aflată cu 30 de ani în urmă. Straniul fenomen a fost denumit „poarta temporală“ și a fost raportat la Casa Albă. Se presupune că acel vârtej de deasupra Polului Sud este un sui generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Există voci care susțin că s-au demarat în secret programe de cercetare a posibilităților de realizare a călătoriilor în timp, programe ce sunt controlate de către CIA și FBI. Nu există însă nicio confirmare oficială din partea autorităților federale americane.

Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…

În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgență medicală a forțat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plină iarnă polară. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduită de un cutremur neobișnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheață, descoperite ulterior.

Un alt eveniment important al anului 2001 a fost apariția unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a întins până în vecinătatea bazei rusești Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruși au fost șocați și uimiți de ceea ce au observat atunci.

Americanii au transportat în Antarctica o gigantică maşinărie sfredelitoare

Imediat după aceea, conform unor surse demne de încredere, Forțele Aeriene Americane au trimis dispozitive și mașini de înaltă tehnologie, precum gigantica lor mașină sfredelitoare „Subterrene“ (alimentată cu energie nucleară), către o bază secretă din Antarctica, ce este situată în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire rusească din aprilie 2001.

„Subterrene“ este o mașinărie complexă capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafața Pământului. Pentru „Subterrene“ este posibil și să perforeze un strat de gheață, oricât de gros ar fi acesta.

O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica

În  momentul în care opinia publică internațională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de misterioasele săpături din Antarctica, o echipă de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, către această destinație, pentru a realiza un reportaj. Această echipă de televiziune a dispărut însă la fel de misterios. Ulterior, forțele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a aparținut echipei. Înregistrarea confirma prezența unui artefact uriaș, aflat sub gheață – o mașinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.

Cităm dintr-o declarație de presă ce a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmărește să blocheze difuzarea înregistrării video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conține dovada unei descoperiri arheologice de importanță colosală, ce s-ar afla îngropată la 3 kilometri sub gheață.“

Fosta preşedintă a parlamentului francez confirmă că este vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani

Unele țări europene au protestat împotriva lucrărilor de excavație întreprinse de armata SUA, întrucât se știe că Antarctica este un teritoriu internațional, ce este protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost președinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: „Dacă armata americană a construit ceva acolo, atunci ea violează Tratatul internațional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce descoperire este vorba. Pare să fie ceva ce are o vechime de cel puțin 12.000 de ani, și a fost acoperit de ghețurile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structură realizată de mâna omului de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie public ceea ce ascunde.“ Există oare vreo legătură între acea poartă temporală și mașinăria veche de cel puțin 12.000 de ani de sub gheața Antarcticii? Dacă se va descoperi că este vorba despre o structură construită de mâna omului la sfârșitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei.”[1]

De pe site-ul lovendal.ro aflam mai multe prin vorbele unui geologic, care transmite acest mesaj in ianuarie 2014:

“Actualmente mă aflu la Baza Neumayer din Antarctica. Sunt geolog american şi am venit aici pentru a studia mostre de gheaţă.

Cam cu două săptămâni în urmă, am auzit zvonuri că ar fi fost detectate în această zonă transmisii ciudate cu microunde. Până la urmă s-a descoperit că aceste transmisii veneau de la 30 de metri sub gheaţă, la o distanţă situată la circa 25 de kilometri faţă de bază.

A fost trimisă la faţa locului o expediţie pentru a investiga întreaga zonă. Acolo, s-a aflat că nu erau doar transmisii cu microunde, ci şi o activitate radioactivă, precum şi o cantitate incredibilă de căldură care se afla sub gheaţă şi care topea gheaţa.

De-atunci, totul a început să o ia razna. În câteva zile, a fost trimisă o echipă din Statele Unite, cu un echipament mobil greu. Totul a fost clasificat şi doar câţiva membri ai bazei puteau să ştie ceea ce se întâmplă cu adevărat. Acea echipă, împreună cu echipamentul lor, a fost trimisă către acea locaţie, probabil pentru a vedea ce se află sub gheaţă. După 4 ore, întreaga echipă s-a întors. Din 18 oameni, 7 dintre aceştia au trebuit să fie trataţi de urgenţă de doctori împotriva radiaţiilor.

Cel mai tulburător lucru sunt chipurile pe care le aveau membrii echipei atunci când s-au întors în bază. Ei arătau de parcă ar fi văzut o fantomă. Erau total speriaţi şi ciudaţi! Acum, acea zonă este îngrădită total de armata SUA. Există zvonuri conform cărora a mai fost trimisă din SUA încă o altă echipă de cercetare”.[2]

National Geographic într-un articol intitulat: “Un canal gigantic de sub gheaţa antarctică, mai mare decât Marele Canion”. Citez din articol:

“Oamenii de ştiinţă din Antarctica de Vest au descoperit o groapă subglaciară mai adâncă decât Marele Canion. Canalul sau valea are 3 kilometri adâncime şi o lungime de 25 de kilometri; în comparaţie, Marele Canion are 1,8 kilometri adâncime (…) Oamenii de ştiinţă nu ştiu când a fost creată valea, dar ei cred că ea are zeci de milioane de ani vechime”.[3]

Cartea lui Radu Cinamar, “Pergamentul secret”, arata multe secrete de stat, care ne sint ascunse privilor noastre, oamenilor normali, de catre politicienii elitei mondiale. Timpul cum am vazut face ca aceste secrete sa iasa la suprafata dar asta multumita unor oameni precum Radu Cinamar si altii care fac acest lucru posibil riscandu-si oarecum viata.

Am publicat acum un an, pe site la mine, un articol despre descoperirea din Muntii Orastiei, mai din Masivul Sureanu din anii `90, cand un profesor arheolog si elevul sau in timpul unei cercetari arheologice au calcat pe un strat de roca fragil, aceasta rupandu-se sub greutatea lor facand ca ei sa cada pur si simplu intr-o grota destul de adanca.

Dupa ce si-au revenit, au observat ca interiorul grotei prezinta tuneluri sapate artificial in munte si au decis sa mearga prin ele ajungand sa gaseasca filoane de aur. Filoanele au fost ulterior cercetate si s-a ajuns la concluzia ca nu poate exista asa ceva pe Planeta, deoarece aurul se gaseste numai in stare de minereu combinat cu alte nemetale si nu in starea pura de filon de un metru, lucru senzational.

Un drum catre interiorul Muntelui ar fi Pestera Cioclovina!

PUNCT FIERBINTE IN ANTARCTICA

Misterioasa Baliza Cosmica din Antarctica care face o triangulatie cu Muntele McKinley (Alaska) si Muntii Orastiei (Masivul Sureanu) care are legatura cu satelitul Europa al planetei Jupiter dar si cu tot Sistemul Solar! In Muntii Orastiei, in 1990 a avut loc descoperirea multor filoane de aur pur unice pe Planeta!

Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter. Piramida de foc

La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara. Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antena. Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului. Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor. La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat. Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.

Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter. Nimeni nu a inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”. Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. ”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete. Ramane totusi misterul concluziilor finale la care s-a ajuns.

Secret mortal

In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme. Dupa Revolutia din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare. Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor. De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestiul, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind. Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie. Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar. Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

http://www.fara-secrete.ro/misterioasa-baliza-cosmica-din-antarctica-care-face-o-triangulatie-cu-muntele-mckinley-alaska-si-muntii-orastiei-masivul-sureanu-care-are-legatura-cu-satelitul-europa-al-planetei-jupiter-dar-si-cu/ Mai multe despre Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990, despre care americanii banuiesc ca se afla ceva acolo, insa nu pot sonda zona deoarece nu li se permite datorita barajelor energetice, cititi aici -> http://www.fara-secrete.ro/descoperirea-din-masivul-sureanu-din-anul-1990-un-munte-de-aur-extrem-de-pur-unic-pe-terra/

Pestera Cioclovina Uscata (Masivul Sureanu)

Pestera Cioclovina

Mai multe detali gasiti aici pe larg -> http://www.fara-secrete.ro/descoperirea-din-masivul-sureanu-din-anul-1990-un-munte-de-aur-extrem-de-pur-unic-pe-terra

Punct fierbinte in Antarctica

Voi lasa pe autorul Radu Cinamar sa expuna datele problemei:

Precum într-o secvenţă dinainte stabilită, aproape imediat după încheierea redactării finale a textului din Pergamentul secret, lucrurile în Departament au început să se precipite.

Aşa după cum am spus, în ultimele luni fusese o perioadă de relativă acalmie, care mi-a permis să-mi pun gândurile în ordine, să analizez împreună cu Shin Li anumite subiecte spirituale, să mă liniştesc după “furtunile” din ultimul an. Cu noile îndatoriri pe care le avea, Cezar era mai mult plecat, generalul fusese detaşat la Pentagon în poziţia de mediator militar pe probleme de securitate naţională între România şi SUA, iar modificările de structură internă în DZ se aranjaseră destul de bine.

Sfârşitul anului 2006 m-a găsit într-o dispoziţie meditativă, preocupat de textul Pergamentului, de discuţiile cu Shin Li şi de farmecul întâlnirilor, ce e drept cam rare, cu Cezar şi cu doctorul Xien. La început, această lipsă evidentă de activitate mi s-a părut cam

ciudată, dar pentru că ea îmi oferea un răgaz binemeritat pentru a duce la îndeplinire misiunea spirituală cu care fusesem însărcinat, am luat lucrurile aşa cum erau. Din octombrie 2006 şi până în ianuarie 2007 nu a existat niciun singur incident, protocoalele s-au desfăşurat ireproşabil, iar presiunile politice au fost practic inexistente.

Dar într-adevăr, a fost “liniştea de dinaintea furtunii”. Spre sfârşitul lui ianuarie 2007 lucrurile s-au schimbat brusc. Problema revenea mereu şi mereu la munţii Orăştiei şi la bânuiala americanilor că noi le ascundem ceva. Pe de altă parte, nici ei nu ofereau vreun detaliu în plus, astfel încât toată situaţia apărea oarecum hilară. Ambele părţi se bănuiau reciproc, dar niciuna dintre ele nu ştia sigur despre ce este vorba la cealaltă.

În ceea ce mă priveşte, acest subiect chiar reprezenta un mare semn de întrebare. Nu cunoşteam aproape nimic despre implicarea DZ în munţii Orăştiei, dar ceea ce era mai ciudat, Cezar amânase mereu să-mi vorbească despre aceasta. Mă intriga faptul că acest subiect părea foarte special chiar şi pentru SRI. În mod normal, îmi imaginam că Marea Descoperire din munţii Bucegi ţinea capul de afiş ca secret

de stat şi de colaborare cu americanii. Realităţile pe care le-am văzut acolo şi le-am descris apoi în volumele precedente – este adevărat, doar o parte dintre ele, în conformitate cu limitele care mi-au fost impuse -, precum şi implicaţiile apărute în relaţiile dintre România şi SUA, făceau din această realitate un vârf greu de depăşit. La urma urmelor, era vorba despre o tehnologie inimaginabilă până atunci omului, despre o civilizaţie misterioasă ce refuza să se dezvăluie şi despre aflarea unor adevăruri foarte stânjenitoare în legătură cu existenţa omului pe această planetă. În plus, nu am găsit nimic în arhiva DZ legat de acest subiect şi nici Cezar ori generalul Obadea nu menţionaseră ceva special până atunci referitor la munţii Orăştiei. Singura menţiune fusese aceea că nici partea română nu cunoaşte multe despre acest subiect.

Când “bomba” a sosit, eram la fel de neştiutor ca în urmă cu un an. Mă aflam la Baza Alpha şi realizam cu echipele tactice un curs pregătitor de evaluare psihologică în situaţii de risc maxim. Cezar era plecat la Bucureşti, la o întrunire a şefilor de departamente ai SRI, iar locotenentul Nicoară se afla în Sala Proiecţiilor, însoţind o echipă americană de specialişti din partea Pentagonului. În astfel de situaţii, Baza

era condusă administrativ de alţi doi locotenenţi, Peris şi Matu.

Apelul telefonic l-am primit chiar de la Cezar, în timp ce realizam evaluările psihologice. Mi-a spus foarte concis că trebuie să părăsesc Baza în jumătate de oră şi să mă îndrept către aerodromul militar de la T., de unde urma să plec mai departe, fără a-mi preciza unde anume. Mi-a lăsat instrucţiuni precise pentru codul de urgenţă al Bazei şi mi-a spus că mă va lămuri atunci când ne vom întâlni peste câteva ore.

Până aici, nimic foarte neobişnuit, poate doar gradul de alertă pe care el l-a impus în unitatea noastră. Nu aveam nici o informaţie care să justifice acea acţiunei dar ordinul era ordin.

Partea cu adevărat interesantă a fost atunci când, în finalul convorbirii, el m-a rugat să-i aduc în cel mai mare secret şi siguranţă un dosar aflat în propriul lui birou din Baza Alpha. Era pentru prima dată când îmi dădea codurile-cheie pentru seiful personal şi mi-a indicat ce anume să iau de acolo. Era într-adevăr vorba despre un dosar, numai că acesta fusese la rândul lui sigilat într-o cutie transparentă care semăna cu plexiglasul, dar în fapt era din fibră de sticlă. Avea dimensiunile unui biblioraft, doar că era

puţin mai groasă. În mod evident, servea doar ca recipient de foarte mare siguranţă pentru o informaţie strict secretă. Cutia era foarte elegantă, având marginile metalice din ceea ce ulterior am aflat că era titan, precum şi un sistem de închidere foarte sofisticat şi computerizat, prevăzut cu un cititor al amprentei irisului. Înăuntrul ei puteam vedea un dosar obişnuit, destul de subţire, pe a cărui copertă scria cu litere mari, negre: CRONOS, iar dedesubt era ştampila cu “strict secret”. Modalitatea de acţiune a lui Cezar fusese atipică; din câte îl cunoşteam, mi-am dat seama că, dacă proceda în acel mod, atunci lucrurile erau într-adevăr foarte serioase.

Am făcut totul aşa cum mi-a cerut; am impus codul de urgenţă în Bază şi am decolat cu elicopterul spre T. Pentru mai multă siguranţă, pe lângă pilot l-am cooptat în misiune cu echipament activ şi pe locotenentul Matu, care m-a însoţit împreună cu unul dintre agenţii Bazei până la aerodromul militar din T.

Zborul a decurs fără incidente, iar la sosire Cezar mă aştepta deja pe pistă. I-am înmânat imediat servieta specială în care se afla cutia cu dosarul.

- Au venit şi generalii Obadea şi Roddey,

mi-a spus el repede. Sunt la Bucureşti într-o întrunire de urgenţă la guvern, împreună cu câţiva membri CSAT. Se petrece ceva foarte important; ai informarea aici.

Mi-a înmânat un dosar cu coperţi roşii, pe care am putut citi MACOR FACILITY – ANTARCTICA. EYES ONLY. În zgomotul de pe aerodrom, Cezar îmi strigă în ureche:

- Generalul Inossanto a cerut cea mai bună echipă tehnică pentru o deplasare în Antarctica. E vorba despre extrasenzorialii RV. Ai fost inclus şi tu în această echipă, formată de generalul Roddey. Te îmbarci chiar acum, ai decolarea în câteva minute. Succes!

M-a privit în felul său special, plin de bunătate şi înţelegere, şi pentru prima dată m-a strâns cu afecţiune la pieptul lui. Deşi eram mai în vârstă decât el, totuşi am avut senzaţia minunată a unei ocrotiri părinteşti, a unei siguranţe care mă va însoţi de atunci înainte. I-am mulţumit plin de recunoştinţă, mi-am luat micul bagaj personal într-o mână şi dosarul de informare în cealaltă şi am urcat în maşina care aştepta la câţiva metri distanţă. Am rulat cu viteză pe aerodrom până în dreptul avionului care era gata de plecare. Era prevăzut doar cu câteva locuri, fiind special amenajat în interior.

Mi-am dat seama de faptul că zborul era diplomatic, pentru că înăuntru am recunoscut câteva oficialităţi americane şi un ofiţer britanic, pe care îl întâlnisem la o reuniune de protocol în Bucureşti. Aproape fiecare era ocupat, citind note informatice sau lucrând pe computer.

Mi-am luat locul în primire şi, după mai puţin de 10 minute, avionul a decolat.

Soarele apunea la orizont, pe un cer perfect senin şi colorat în nuanţe superbe. Gerul de afară accentua puritatea priveliştii, care era pătrunsă de frumuseţea liniştită a unei ierni calme şi nu foarte bogate în zăpadă. Atmosfera discretă din avion era minunată, serviciul ireproşabil, iar eu m-am lăsat relaxat şi mulţumit pe spătarul fotoliului confortabil, permiţându-mi câteva minute de reculegere şi sinteză.

Doar cu trei ore în urmă îmi desfăşuram liniştit activitatea în cadrul Bazei Alpha, iar acum mă găseam deja într-un avion spre SUA, cu o destinaţie secretă. Transportasem o cutie cu un dosar foarte important, despre care nu aveam însă nici o idee ce ar putea însemna, avusesem acces la codurile de urgenţă, primisem la rândul meu un dosar informativ al misiunii şi fusesem inclus într-o echipă tehnică specială cu o misiune top secret în Antarctica. Era un cumul

de evenimente importante, comprimate într-o perioadă de timp foarte scurtă. Ca şi în celelalte momente de vârf ale vieţii mele în care am fost confruntat cu situaţii şi condiţii excepţionale, nu puteam decât să mă bucur din suflet că mi se oferă aceste şanse extraordinare. Mă simţeam sigur pe mine, liniştit interior, stăpân pe ceea ce cunoşteam deja şi echilibrat în fluxul evenimentelor care se derulau. Eram mulţumit de activitatea pe care o realizam în cadrul DZ, de relaţiile pe care mi le făcusem, de faptul că îmi dusesem la bun sfârşit misiunea spirituală în ceea ce priveşte textul Pergamentului şi, de asemenea, că putusem să-i întâlnesc pe doctorul Xien şi pe Shin Li, a cărei prezenţă şi învăţătură spirituală rămăsese de neşters.

Senin şi împăcat la gândul că acţiunile mele sunt conforme cu o integrare şi o înţelegere superioară, care mă fac să nu greşesc prea mult, am servit cu poftă cina, după care am deschis dosarul informativ.

Acesta era individualizat pe numele meu, purta marca de origine a Pentagonului şi era semnat în josul paginilor de generalul Roddey, care fusese desemnat conducătorul operaţiunii tehnice pentru acea misiune.

Eram informat că destinaţia finală era

un punct situat în apropierea bazei militare americane Macor, în partea de S-V a Antarcticii, unde a apărut un fenomen cosmic ce implică o tehnologie nepământeană.

Mi se oferea lista cu membrii echipei, raporturile ierarhice, nivelul de acces informaţional – am văzut că acesta era maxim pentru toţi cei din echipa in care eram şi eu inclus – şi încă unele specificaţii pe care nu am voie să le dezvălui. Pe două pagini era prezentată o scurtă notă informativă despre baza americană Macor, despre activitatea de acolo şi despre principalele evenimente care au survenit în ultimele decenii în acea zonă.

Apoi raportul trecea la prezentarea de fond a problemei: pe data de 22 ianuarie 2007 echipamentul tehnic al bazei a înregistrat o activitate neobişnuită pe unul din vârfurile munţilor de joasă înălţime aflaţi la o depărtare de aproximativ 20 de kilometri de aceasta. Astfel de “semnale” ciudate se înregistraseră şi în anul precedent, indicând o triangulaţie dublă, specială: cu munţii Orăştiei din România şi cu muntele McKinley din Alaska. În niciuna din aceste regiuni Serviciul de Contrainformaţii Militare al SUA nu avea referinţe despre activităţi dubioase. Mi-am spus că poate aşa se

explicau presiunile diplomatice de acum ceva timp din partea diplomaţiei americane.

Totuşi, până aici nu era chiar ceva ieşit din comun, cu excepţia misterului că nimeni nu înţelegea care e semnificaţia reală a acelor zone indicate.

Surpriza a survenit în luna ianuarie, când cele trei puncte au fost legate la rândul lor prin indicarea unei rezultante în spaţiul cosmic, având ca ţintă satelitul Europa al lui Jupiter. Am parcurs nerăbdător şi restul materialului: spunea că o zonă precisă a calotei ce acoperea acea zonă muntoasă din Antarctica, de lângă baza Macor, se topise în două ore, dând la iveală pe unul dintre versanţi un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinară. Erau prezentate patru fotografii, din unghiuri diferite, cu anumite referinţe topometrice. Obiectivul avea o formă de trunchi de con cu baza o elipsă; în mod evident funcţiona ca un fel de “baliză cosmică”. Avea dimensiunile aproximative ale unei clădiri cu trei etaje, iar aproape de vârf, cam la două treimi de bază, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antenă. În fotografii, această particularitate constructivă apărea ca nişte panouri uriaşe, foarte luminoase, cu linii de culoare roşie şi albă, asemănătoare cu

laserele. Existau însă acolo multe alte elemente, pe care nu le-am putut distinge cu claritate din fotografii.

Raportul mai preciza că nu a putut fi identificată sursa excepţională de energie care a putut topi acea masă gigantică de gheaţă într-un interval de două ore, baliza fiind acoperită cu un strat de 210 metri de gheaţă, dar în mod evident acea sursă provenea din interiorul dispozitivului. Ultimul element menţionat era faptul că, după topirea gheţii, baliza începuse să emită nişte semnale luminoase de o intensitate colosală, într-un ritm foarte rapid, asemănător pulsarilor. În dimineaţa zilei precedente, deci pe 24 ianuarie 2007, la 3 zile de la declanşare, orice manifestare de acest gen încetase. Eram informati totuşi că dispozitivul continuă să funcţioneze, emiţând energie şi păstrând spaţiul care îl înconjura perfect uscat; baliza era luminată şi în mod evident exista o anumită activitate interioară, însă emisiile energetice puternice încetaseră.

Am închis dosarul, rămânând pe gânduri. Mă uimea maniera directă şi foarte evidentă în care dispozitivul “s-a revelat”. Dacă s-a petrecut în acest mod, atunci evident era vorba despre ceva foarte serios şi se putea trage concluzia

că fenomenul implica nu doar Pământul, ci şi sistemul nostru solar.

Partea cea mai interesantă era însă conexiunea cu teritoriul ţării noastre. Se părea că această zonă a suscitat un interes foarte mare în trecutul îndepărtat: mai întâi ansamblul extraordinar din munţii Bucegi, apoi misterioasa legătură cu munţii Orăştiei, despre care eu nu aveam practic niciun fel de date. Totuşi ceva se ştia, dacă era să fac legătura cu dosarul special pe care i l-am adus lui Cezar. Însuşi secretul formidabil sub care era tinut acel dosar, precum şi faptul că Cezar nu îmi dăduse niciodată până atunci amănunte despre el, mă punea serios pe gânduri. Misterul era adâncit de faptul că nici partea română nu deţine prea multe informaţii.

Erau deci numeroase semne de întrebare la care nu aveam deocamdată vreun răspuns.Am hotărât să mă odihnesc puţin, deoarece drumul avea să fie foarte lung. Am făcut, ca de obicei, o escală în Spania, de unde eu m-am îmbarcat în alt avion, de această dată militar. A doua escală a fost la o bază americană secretă din deşertul Mojave, unde am rămas o zi.

Acolo era punctul “de adunare” a celor implicaţi în această operaţiune. Existau două echipe principale: cea tehnică, din care făceam

şi eu parte, precum şi alţi doi colegi din selecţia finală de la antrenamentul RV, canadianul şi unul dintre americani. Am fost de asemenea bucuros să-l întâlnesc din nou pe Aiden, care ni s-a alăturat cu suportul lui tehnic excepţional.

Un geniu în computere, cum era el, se dovedea indispensabil la o asemenea operaţiune.Apoi exista o echipă operativă formată din şase oameni, care deţinea o tehnologie pe care nu o mai întâlnisem până atunci. Pe doi dintre membrii ei i-am recunoscut de la operaţiunile din complexul Bucegi şi ne-am salutat reciproc, schimbând câteva cuvinte amabile. Mai era o schemă redusă de personal administrativ, special selectată pentru acea misiune.

Ni s-a ţinut o şedinţă scurtă de informare, în care s-au stabilit parametrii acţiunii, precum şi funcţia pe care urma să o îndeplinească fiecare dintre noi. Ni s-a spus, de asemenea, că aveam suport secundar mult mărit care trebuia să asigure misiunea pe un perimetru amplu în jurul balizei cosmice. Coordonatorul acţiunii era colonelul Trescott, om cu vastă experienţă în “extragerile” de relicve sau obiecte misterioase, realizate sub o perfectă acoperire. El urma să conducă operaţiunea până la întâlnirea cu generalul Roddey, de unde mai apoi trebuia

să ne deplasăm în Antarctica. Din această misiune mai făceau parte alţi câţiva generali şi colonei, printre care şi generalul Obadea; şeful Pentagonului, generalul Inossanto, superviza personal întreaga acţiune şi urma să sosească direct la baza Macor. M-am bucurat că aveam să-l întâlnesc din nou pe generalul Obadea; în felul acesta mă simţeam mai “acasă” şi chiar puteam afla mai multe de la el, având în vedere faptul că era direct implicat ca reprezentant al ţării noastre, devenită parte complexă în această misiune.

Echipamentul logistic era impresionant şi mărturisesc că nu îmi imaginasem să văd o asemenea tehnologie deţinută de pământeni. Totul a fost îmbarcat în două avioane militare gigantice şi am decolat a doua zi, făcând o primă escală în Chile, aproape de Santiago. După câteva ore ne-am îndreptat spre capătul Americii de Sud, unde am aterizat la o bază militară americană de pe teritoriul chilian, undeva lângă strâmtoarea Drake. Aici ne-am întâlnit cu generalul Roddey, care a reorganizat unele puncte ale operaţiunii. Era şi generalul Obadea, cu care n-am avut totuşi ocazia să vorbesc atunci. Am observat că întreg personalul era din ce în ce mai preocupat şi interiorizat, pe

măsură ce ne apropiam de punctul terminus al acţiunii. Canalele diplomatice şi militare erau mereu deschise, deoarece fenomenul fusese în mod evident observat şi înregistrat şi de alte puteri, care deveniseră şi ele implicate.

În astfel de situaţii, diplomaţia americană intră într-un fel de alertă asemănătoare”codului roşu”, în care este păstrat doar un mic segment pentru operatiunile curente cu celelalte state, restul de resurse fiind concentrat numai asupra problemei respective, care a generat “codul”. Astfel, percepţia generală este aceea că la Washington s-a luat o scurtă” vacanţă”, când în realitate aproape tot staff-ul prezidenţial este într-o maximă alertă. Aceasta se petrece deoarece americanii au pus la punct un fel de “subsistem”, care le permite în astfel de cazuri să lucreze eficient pe două planuri: cel de suprafaţă, obişnuit, la vedere; şi cel secret, care atunci este precum un adevărat “furnicar”, deşi el apare ca fiind inexistent.

La noi, problema este pusă în alt fel, fiind desigur şi o diferenţă de personalitate nativă. Prin însăşi structura lor lăuntrică, românii sunt mult mai liberi şi mai deschişi. Aceasta se reflectă, în cazurile critice, prin faptul că se preferă să se meargă cu “totul deodată”, adaptând situaţia în

funcţie de moment.

Organizarea lasă de dorit, dar se câştigă în spontaneitate şi libertate a deciziilor. Personal, agreez această variantă,deoarece oferă un câmp mai larg de acţiune. Chiar dacă la noi apare o mare agitaţie atunci când lucrurile se precipită, totuşi deciziile luate sunt în mare parte corecte. Desigur, există dezavantajul penetrării secretului, dar la urma urmei acesta e un risc care este prezent oriunde. Pe de altă parte, americanii au stilul subversiv, ascuns, birocratic şi destul de rigid. Presupuneam că îmbinarea acestor modalităţi oarecum diferite de raportare avea să dea rezultate bune şi în acest caz din Antarctica, aşa cum el a dovedit-o cu prisosinţă în cazul complexului din Bucegi.

Fiind implicat în operaţiune şi având o anumită experienţă de lucru la DZ şi în relaţiile româno-americane prin raport la Sala Proiecţiilor, cu acea ocazie am putut remarca o anumită stare de spirit care începuse să răzbată în mediul de conducere militar şi politic american. Anumite intuiţii în acest sens le-am avut cu mai bine de un an în urmă, iar cu ocazia misiunii prezente mi-am dat seama că ele s-au accentuat şi erau corecte. Problema în sine nu constituia un obstacol, dar exprima un anumit

punct de vedere asupra mentalităţii americane. În principiu, era vorba despre o anumită stare de “iritare” în cercurile diplomatice americane, cu privire la faptul că astfel de elemente sau evenimente cu o importanţă crucială la nivel planetar implică România ca tară relativ mică şi fără prea mari pretenţii în “arhitectura mondială”. Era acea indispoziţie creată de buturuga mică, de care însă carul mare trebuie să ţină seama, pentru a nu se dezmembra. Probabil diplomaţia americană ar fi dorit să conducă şi să controleze de pe poziţii mult mai ferme aceste situaţii, care implicau ansamblul din Bucegi sau racordul din munţii Orăştiei cu baza Macor din Antarctica, dar în mod evident ea nu a întâlnit în cazul României obedienţa manifestată de alte state din Europa.

Iritarea americanilor mai avea la bază şi lipsa înţelegerii fenomenului ca atare: de ce se găsesc astfel de puncte cruciale şi se fac descoperiri fenomenale prin raport la importanţa lor geopolitică exact în România şi nu în alte zone mai “serioase” şi mai “accesibile” ale globului? Cumva, arogându-şi ipostaza de “părinte” atotputernic ce trebuie ascultat, SUA asociază subconştient această atitudine şi dreptului de a deţine cele mai importante descoperiri şi elemente cruciale de pe glob. După

părerea mea, această mentalitate se situează pe o poziţie “cantitativă”, care presupune că cel “mare” este neapărat şi cel “deştept”.

Sigur că, dacă aceste descoperiri ar fi fost făcute pe teritoriul lor sau în zonele aflate sub o directă şi covârşitoare influenţă, SUA ar fi fost cât se poate de fericite, iar orgoliul lor probabil nu ar mai fi cunoscut limite. Aşa, însă, guvernul american trebuia să strângă într-un fel din dinţi, având în aceste cazuri doar o influenţă parţială şi de multe ori fragilă, făcând compromisuri, acordând anumite facilităţi şi, în general vorbind, lipsindu-i controlul direct asupra a ceea ce el considera a fi puncte strategice mondiale de cea mai mare importanţă.

Aşa după cum am spus, problema nu crea disensiuni de raporturi diplomatice, în special pentru că românii sunt foarte toleranţi, dar putea totuşi să ascută relaţiile atunci când se ajungea la anumite divergente. Am atins subiectul în avion, discutând cu generalul Obadea, după ce am decolat şi ne-am îndreptat spre Marea Bellinghausen; o parte din echipamentul logistic trebuia preluat de pe două spărgătoare atomice, prezente deja în zonă. Generalul Obadea mi-a creat impresia că ştia foarte bine la ce mă refer:

- Eu mă confrunt destul de des cu acest

aspect la Pentagon. Şansa mea este că generalul Inossanto îmi este bun prieten.

Apoi mi-a spus că situaţia în Antarctica e de fapt mult mai serioasă decât ne-a fost prezentat nouă în raportul informativ, dar că deocamdată totul este sub control.

- Americanii ar fi dorit să ascundă totul, însă prin natura lui, fenomenul a bulversat toate marile puteri, care l-au observat. Este considerat incident planetar.

Chiar acum se pun bazele unei Forţe Internaţionale de protecţie şi intervenţie militară, ceea ce complică lucrurile. Asta ar putea naşte pretenţii de anulare a “limitelor teritoriale” în Antarctica, deşi oficial acestea nu există. Dar să vedem ce va fi.

Aterizarea in Antarctica. Pregatirea pentru cercetarea Balizei Cosmice!

Am aterizat la baza Macor spre “seară”, ora europeană, şi ne-am stabilit acolo. Era foarte frig şi viscolea, ceea ce a îngreunat mult operaţiunile de descărcare. Datorită condiţiilor neprielnice, nici chiar transportoarele foarte puternice nu puteau opera cum trebuie, pentru a aduce restul de echipament de pe cele două vase ancorate la o anumită distantă, astfel încât generalul Roddey a luat decizia să amâne totul pentru a doua zi.

Am avut astfel răgazul necesar să ne liniştim şi să ne odihnim după îndelungata

călătorie.

Mă aşteptam ca, faţă de celelalte baze americane, cea din Antarctica să fie foarte restrictivă, mai ales în ceea ce priveşte spaţiul. M-am înşelat profund; dintr-un anumit punct de vedete, puteam spune chiar că acesta era mai mare decât era necesar în unele zone.

În interior era foarte plăcut, existând chiar şi o seră impresionantă. E drept că personalul era destul de redus, însă condiţiile de locuit m-au surprins prin facilităţile pe care le puneau la dispoziţie. Din câte am înţeles, marea problemă era de ordin psihologic şi de aceea exista o împrospătare a efectivului o dată la trei luni, mai des decât în cazul staţiilor meteorologice.

Nu am permisiunea să vorbesc despre scopul acestei baze militare americane, dar pot spune că ea a fost implicată într-un incident foarte grav la sfârşitul anilor ‘50.

Am dormit bine, deşi afară era zi, iar când ne-am trezit am avut şansa unui cer senin şi a unei atmosfere fără vânt. Erau cam -45C afară, aşa că toţi ne mişcam repede, aranjând cele necesare deplasării la baliza cosmică. O parte din echipament fusese deja transportat acolo, încă de la primele ore ale aşa-zisei dimineţi. Am călătorit confortabil cu nişte transportoare foarte

moderne, şi pe la prânz am văzut deja primele semne ale existenţei balizei. Peisajul devenea parcă rupt, încastrat în gheaţa din jur; coasta stâncoasă şi aridă a muntelui de mică înălţime era acum golaşă şi perfect uscată. Vedeam pietrişul, rocile şi chiar un fel de nisip foarte uscat, care delimita o zonă circulară în mijlocul căreia, de departe, se înălţa acel dispozitiv misterios.

Vederea lui mi-a creat o emoţie profundă, căreia nu-i puteam identifica în mod clar sursa. Probabil faptul că, provenea fi mod cert dintr-o altă lume sau datorită misterului care îl înconjura. Singur, neafectat şi chiar semeţ în acea zonă, dădea impresia unei redute formidabile, care putea să ţină piept oricărui asalt. Eram sensibil la astfel de lucruri şi îmi aduceam prea bine aminte de impactul emoţional resimţit cu ocazia explorării Sălii Proiecţiilor.

Într-o anumită măsură, situaţia se repeta aici, doar că senzaţia era oarecum diferită. Vedeam acea formă tronconică, având un fel de guler uriaş aproape de vârf, masivă, impunătoare, adânc încastrată în munte şi în acelaşi timp foarte singuratică, ţintind spre spaţiul cosmic, ascunsă sub gheaţă poate de zeci sau chiar sute de mii de ani. Şi totuşi, dădea impresia că timpul nu o atinsese. Era un fel de măreţie, de suveranitate, de independenţă şi

de siguranţă în modul în care era construită şi amplasată în acel loc, care impunea respect şi multă atenţie.

Priveam la grupările de forţe din ce în ce mai active în jurul ei, la plasarea aparaturii, la trasarea perimetrului şi aveam senzaţia unui fel de asalt, de cucerire a ei. Şi totuşi, singuratică şi impunătoare, baliza cosmică părea că se află cu mult dincolo de preocupările mărunte ce o înconjurau.

La marginea perimetrului delimitat de topirea gheţii exista o zonă instabilă, din care ieşeau mereu aburi, iar apa se scurgea la vale, îngheţând însă foarte repede după aceea. Topirea gheţii se realizase într-o pantă, care ne uşura accesul dinspre vârf. La vale, lucrurile erau chiar mai uşor de abordat, deoarece gheaţa avea tendinţa naturală să “curgă”. Era un fenomen ciudat acolo: pe lângă faptul că suprafaţa pământului era complet uscată, zona limită a perimetrului se afla într-un proces continuu şi succesiv de topire şi îngheţare, trasând astfel un fel de “contur” energetic al zonei.

Nimeni nu ştia deocamdată ce anume determina menţinerea acelui fenomen, care în mod evident ne ajuta foarte mult în ceea ce aveam de făcut, dar era clar că provenea din subsol, din zona în care era

încrustată baliza.

Echipa noastră de RV avea deja montată o mică hală chiar lângă baliză, în partea de sus a ei, la o distanţă de circa 50 de metri de aceasta. Existau şi alte astfel de mici construcţii pentru celelalte necesităţi ale misiunii şi pentru o parte din cei care urmau să rămână acolo, cu schimbul. Apropiindu-mă de construcţia modulară şi urcând panta destul de uşoară a muntelui, am putut să văd pentru prima dată, dar şi foarte de aproape, acel dispozitiv cosmic.

Impresia de masivitate era foarte puternică, baliza fiind alcătuită dintr-un metal asemănător cu platina, dar care strălucea în ape. Dinspre vârf către bază avea pe toată suprafaţa sa ceva care putea fi asemănat cu nişte nervuri, însă acestea nu erau materiale, ci alcătuite dintr-un fel de lumină asemănătoare cu cea a laserului.

De fapt, toate elementele şi detaliile, altele decât corpul masiv şi metalic al balizei, erau reprezentări ale acestei lumini foarte speciale, care uneori era fosforescentă, alteori foarte clară, combinând culorile de roşu închis şi alb. Cu acea ocazie am observat că “gulerul” dispozitivului nu era în realitate nimic material, ci constituia o incredibil de dens şi ordonat aranjată structură luminoasă, aflată într-o continuă şi fină mişcare.

În această structură luminoasă foarte complicată se distingeau nişte direcţii principale, care din când în când erau accentuate într-un anumit ritm. Deja se realizase o primă analiză a acelor semnale, stabilindu-se un cod foarte complicat, ca o “urmă” iniţială, de la care se putea începe studierea mai în detaliu.

Toate aceste elemente tehnice nu reprezentau însă un impediment pentru americani. Dacă ar fi fost doar atât, ele ar fi constituit o descoperire ştiinţifică remarcabilă, pe care fără îndoială ar fi urmărit să o înţeleagă în cele mai mici amănunte. Problema care îi pusese însă pe jar era faptul că, din primele analize ale codurilor luminoase, şi-au dat seama că urma să se întâmple ceva, în directă legătură cu locaţiile din România şi Alaska. Chestiunea se complica şi mai mult atunci când se analiza rezultanta spre satelitul Europa al planetei Jupiter. Nimeni nu putea să înţeleagă deocamdată care ar fi fost natura “ameninţării”,dar toţi erau de acord că ceva, totuşi, avea să se întâmple.

La una dintre analizele informale scurte, care ni se făceau pentru a se putea actualiza datele echipelor în lucru, a fost prezentată dovada calculului că simetria luminoasă extrem de complicată reprezintă un fel de “numărătoare inversă”.

Am

apreciat totuşi luciditatea echipei de savanţi: deşi această variantă era uşor de acceptat, putând să determine reacţii dintre cele mai diverse cu consecinţe imprevizibile la nivel planetar, totuşi situaţia a fost analizată şi din perspectiva unei alte “logici”.

Existau astfel multiple obiective ale pulsului luminos informaţional, altele decât neapărat cel legat de ideea unei distrugeri în masă, cataclismice. Echipa de analiză a prezentat faptul că această posibilitate, a distrugerii, nu se încadra totuşi profilului după care s-au desfăşurat până atunci evenimentele.

Dificultatea prezentării unei astfel de situaţii este că nu am permisiunea să vorbesc aproape despre nimic din ceea ce s-a petrecut acolo. Chiar şi puţinele menţiuni pe care le-am făcut aici se datorează faptului că problema a constituit totuşi un incident planetar, observabil de multe alte state şi, prin urmare, el nu mai poate fi negat, cel puţin la nivelul serviciilor secrete.

Relatarea mea este deci mai mult informativă, la modul general, pentru că “barierele de securitate” nu îmi permit absolut deloc prezentarea, nici măcar aluzivă, a ceea ce s-a constatat acolo şi a concluziilor finale la care s-a ajuns. Fiind vorba despre o implicare internaţională şi despre nişte

înţelegeri interstatale la nivel militar secret, nu pot dezvălui practic nimic din acele aspecte, cu atât mai mult cu cât am făcut personal parte din “prima linie a frontului”, în chiar primele zile ale incidentului.

Într-un alt mod se pune însă problema atunci când mă refer la anumite descoperiri de pe teritoriul ţării noastre. Deşi condiţiile rămân aproape aceleaşi, totuşi există o marjă semnificativă de mai mare libertate, cel puţin pentru faptul că ne aflăm “în curtea noastră”. În volumele anterioare am exploatat acest mic avantaj, atât cât mi-a fost permis.

A treia zi după sosirea noastră la baza Macor a venit şi generalul Inossanto, care a primit raportul primelor concluzii şi a analizat personal situaţia la faţa locului. A existat apoi o întrunire secretă doar a şefilor militari, la care a luat parte şi generalul Obadea. Avantajul lucrului în astfel de locaţii îndepărtate era acela că, din punct de vedere politic, presiunea diplomatică manifesta o anumită întârziere, lăsând astfel nervii puţin mai relaxaţi. Totuşi, în acest caz lucrurile au fost mai complicate, deoarece erau mai multe state care reclamau diverse intervenţii.

Americanii interesati de ce se ascunde sub Masivul Sureanu!

“Seara” obişnuiam să discut cu generalul Obadea despre elementele descoperite şi

bineînţeles că subiectul munţilor Orăştiei a fost atins în mod repetat, deoarece era direct implicat în ceea ce făceam noi acolo. Generalul ştia deja că zona respectivă “rezista” într-un mod neaşteptat sondărilor prin RV ceea ce îi indispunea destul de mult şi pe americani.

Totuşi, el a preferat să nu vorbească despre aceasta.

Era un om direct, de acţiune, care prefera fapta în locul vorbei. Nu se simţea comod în discuţiile lungi şi avea tendinţa să încheie repede şi brusc, fără detalii.

De aceea nu am reuşit să aflu prea multe de la el, în mare parte şi datorită faptului că nici el nu avea informaţiile necesare. Era pentru a doua oară când auzeam despre acest lucru, dar consideram că aşa ceva nu este posibil.

- Dar totuşi e perfect adevărat, m-a asigurat generalul într-o seară, în care era ceva mai bine dispus. Crede-mă că nici mie nu-mi place deloc situaţia, care a dat naştere la foarte mari probleme.

Este singurul caz în care Departamentul nostru nu a reuşit să stăpânească situaţia şi asta nu din neglijenţa lui, ci pentru că a existat o succesiune de elemente care a condus inevitabil spre aceasta. Când noi am aflat ce se petrece acolo

şi am dorit să facem ceva, era deja prea târziu. Asta nu ar fi fost o problemă, dacă informaţia ar fi fost mai bogată şi s-ar fi găsit în arhive. Culmea este că, printr-un concurs incredibil de împrejurări, această informaţie esenţială s-a pierdut, astfel că acum nu mai există decât elemente secundare în legătură cu ea, care nu ne sunt de prea mare folos. Americanii nu au putut să conceapă aşa ceva şi din această cauză am fost suspectaţi că minţim. În realitate, nu este decât purul adevăr.

Am aflat atunci de la generalul Obadea că, prin 1994, s-au deschis mai multe situri arheologice în zona munţilor Orăştiei, pentru a se înţelege mai bine structura de organizare militară şi administrativă a activităţii vechilor daci în acele zone. Ideea părea să fie promiţătoare, întrucât săpăturile scoseseră la iveală relicve ale unei vieţi mult mai complexe decât se bănuia până atunci.

La sfârşitul unei zile, într-un astfel de sit arheologic s-a petrecut un eveniment care a “îngheţat” serviciile noastre secrete: unul dintre muncitori a alunecat din greşeală într-o încăpere subterană şi apoi, din aproape în aproape, s-a ajuns la un ansamblu aflat la o adâncime mult mai mare.

Ce s-a găsit acolo a fost de ajuns să bulverseze în cel mai înalt grad conducerea

ţării, reunită de urgenţă într-o şedinţă a CSAT. A urmat imediat o anchetă a SRI şi o investigare la faţa locului.

- Dar vei afla toate acestea de la Cezar, mi-a spus generalul. Pe atunci l-am însărcinat să studieze amănunţit problema, chiar dacă într-un fel am pierdut “cheia” ei. O să-ţi explice în detaliu, pentru că s-a ocupat de acest caz timp de câţiva ani de zile.

Atenţia serviciilor noastre secrete a fost atrasă nu doar de faptul că locaţia reprezintă un punct strategic esenţial al ţării, ci şi pentru că descoperirea făcută explică foarte mult despre poporul nostru. În relaţiile pe care le avem cu maghiarii, mai ales, acest element clarifică totul. Şi, mai pe urmă, nu doar cu ei.

Era pentru prima oară când îl auzeam pe general vorbind despre aşa ceva. La început, esenţa problemei dintre români şi unguri nu a constituit atât o pretenţie teritorială, cât un demers ideologic asupra originilor celor două popoare. Apoi a existat o perioadă când a precumpănit demersul teritorial.

Acum, din nou, există o tendinţă către lămurirea problemei pe baze istorice. În oricare dintre aceste etape care s-au derulat pe mai multe zeci de ani, relaţiile dintre serviciile secrete ale

celor două ţări au fost foarte tensionate, având consecinţe directe asupra maselor de oameni manipulate astfel de Contrainformaţii.

Am rămas în Antarctica timp de trei săptămâni, lucrând aproape non-stop la rezolvarea situaţiei de acolo. Eforturile depuse de noi au fost intense, dar ele aproape nu au schimbat cu nimic situaţia existentă.

Deşi nu pot intra în detalii, voi menţiona totuşi că una dintre discuţiile de lucru a implicat zona polului sud magnetic al planetei, unde au apărut noi elemente uimitoare. Paradoxal, ceea ce se credea că va escalada un eventual conflict între state, a reuşit de fapt să tempereze aproape imediat apele. A existat o influenţă atât de benefică în acest sens, încât soluţia a fost găsită imediat şi toată lumea a părut mulţumită.

Sigur, rămânea problema nerezolvată a balizei cosmice şi mai ales interferenţa ei cu satelitul Europa al planetei Jupiter, dar analizele ulterioare foarte sofisticate au arătat că nu era vorba în realitate de o amenintare, ci mai curând de o actualizare a unei condiţii de structură internă a balizei, care până atunci fusese potenţială. Până la plecarea mea nu s-a putut stabili nici cauza acelei actualizări şi nici natura ei.

La întoarcere s-a solicitat prezenţa mea în grupul RV de la Maryland, pentru o etapă superioară în studiul şi antrenamentul acestei capacităţi. Am rămas acolo până la sfârşitul lui aprilie 2007, desfăşurându-mi tehnica şi totodată intrând în relaţii valoroase de prietenie cu unii ofiţeri americani. Am revenit in ţară după o scurtă escală în Germania şi în luna mai mă aflam din nou la Bază, luându-mi în primire atribuţiile.

Între timp, Cezar reuşise să stabilizeze lucrurile în activitatea Departamentului, se dovedise un bun mediator între interesele acestuia şi guvern şi, cu ajutorul generalului Obadea, întărise relaţia de cooperare cu americanii, care în urma incidentului din Antarctica se şubrezise destul de mult.

Într-una din acele seri liniştite şi splendide de mai, după foarte mult timp am avut din nou ocazia să mă plimb cu Cezar prin împrejurimile Bazei.

Profitasem de un respiro în activitatea acestuia şi l-am invitat să facem acea plimbare relaxantă, amintindu-i că uneori avea şi el nevoie de aşa ceva. A zâmbit, ştiind că în felul acesta doream să aflu unele lucruri de la el. Ca să-mi scutească cheltuiala de energie, a spus amuzat:

- Generalul mi-a adus la cunoştinţă faptul că aţi discutat despre ce s-a petrecut în munţii Orăştiei. Foarte bine. Oricum, ai fost implicat direct în această problemă prin incidentul din Antarctica, astfel că acum e normal să cunoşti despre ce este vorba. Dar, aşa după cum ştii deja, nici măcar noi nu avem prea multe informaţii în acest sens.

I-am relatat pe scurt discuţia cu generalul şi l-am rugat să-mi prezinte problema în detaliu, pentru a-mi face o idee clară asupra ei. Obadea nu avea predispoziţie pentru povestit şi, oricum, Cezar era cel care cunoştea toate detaliile. Personal, simţeam că acel dosar mă atrage în mod deosebit, atât prin misterul lui de nepătruns, cât şi prin faptul că subiectul în sine fusese ocolit de atâtea ori până atunci. Chiar şi pentru DZ constituia o categorie cu totul specială.

- Este singurul dosar în această situaţie. De fapt, povestea e cu mult mai complicată.

Acela a fost începutul unei relatări care m-a uluit şi m-a făcut să dobândesc o cu totul altă viziune asupra neamului nostru românesc. Cunoşteam deja câteva elemente despre trecutul lui din Sala Proiecţiilor, dar ceea ce am aflat în acea seară de la Cezar, m-a înfiorat şi m-a făcut să devin mult mai responsabil şi mai receptiv faţă de originile şi istoria poporului nostru. Abia atunci am putut înţelege la justa ei valoare lupta înverşunată care se dă împotriva acestui neam şi motivele oculte care o determină.”

SURSE

1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7121

2. http://www.lovendal.ro/wp52/antarctica-din-nou-de-data-aceasta-a-fost-descoperit-un-canal-gigantic-sub-gheata-nu-cumva-s-a-gasit-o-baza-subterana-extraterestra/

3. http://www.lovendal.ro/wp52/antarctica-din-nou-de-data-aceasta-a-fost-descoperit-un-canal-gigantic-sub-gheata-nu-cumva-s-a-gasit-o-baza-subterana-extraterestra/

0saves
Toate comentariile care sint trimise pe acest site trebuiesc aprobate de administratorul acestui site, asa ca aveti rabdare. 1. Nu injurati, nu jigniti, nu atacati o persoana ci ideea in sine cu argumente pertinente intr-un mod constructiv. Mare atentie, orice derapaj de la acest regulament nr. 1 IP-ul va fi banat, asa ca veti scrie comentariul degeaba. Pierdeti un timp pretios care il puteti folosii intr-un scop mai bun si inteligent. Decizia insa va apartine. 2. Nu va faceti reclama voua sau altora, (pentru anumite produse ori servicii oferite) contactati administratorul acestui site. 3. Nu folositi nike-uri (nume) diferite de pe acelasi IP, sau IP-uri ce apartin unor servere proxy. Caci puteti fi suspectat de Hacking (atac informatic) si veti avea IP-ul banat. Cele 3 reguli de mai sus sunt reguli de bun simt, ce denota o anumita decenta, daca nu le veti respecta IP-ul va fi banat. Deci inca o data va rog aveti mare grija!!! Daca va placut articolul il puteti distribuii pe profilul vostru de facebook, google +, twitter etc. folosind butonul corespunzator :)

Mai multe articole gasiti mai jos:

Article Global Facebook Twitter Myspace Friendfeed Technorati del.icio.us Digg Google StumbleUpon Eli Pets

Dragos Anunnaki

Despre Dragos Anunnaki

Fara Secrete Romania | Site despre Conspiratii, Noua Ordine Mondiala, Grupul Bilderberg, Iluminati, Masonerie, Ezoterism, Ocultism, Fizica Cuantica, Parapsihologie, Istorie, Mistere, Extraterestrii, Religie si multe altele... E-mail contact: dragos@fara-secrete.ro